Aproape 60 de agenţi economici constănţeni care întreţin şi repară autovehicule, precum şi cei din domeniul fabricării produselor făinoase şi de brutărie au fost controlaţi, săptămâna trecută, de inspectorii de muncă. Şeful ITM Constanţa, Eugen Bola, a declarat că au fost aplicate 6 sancțiuni contravenţionale, din care 2 avertismente și 4 amenzi, în valoare totală de aproape 42.000 de lei. Totodată, au fost depistate două persoane care lucrau fără forme legale de angajare, la doi agenţi economici care au fost sancționaţi cu amendă, în cuantum de 40.000 lei. Printre deficiențele depistate se numără nerespectarea programului de lucru și neevidețierea orelor de muncă prestate de salariați şi neplata salariului la data negociată în contractul de angajare.