Un târg caritabil, pentru o fetiţă de numai un an şi patru luni, care suferă de o afecţiune rară, se desfăşoară astăzi, în Parcul Pescăruş din cartierul Faleză Nord. Cei prezenți la târg vor putea achiziționa îmbrăcăminte pentru adulți și copii, jucării, articole de decor, cărți, cosmetice, accesorii de uz casnic, iar cei mici vor putea lua parte la activități distractive. De asemenea, va avea loc o tombolă în cadrul căreia participanții vor avea ocazia să câștige premii sau servicii oferite de sponsori. Toate fondurile strânse în cadrul târgului vor fi redirecționate pentru cazul Alessiei, care are nevoie de un tratament în valoare de peste două milioane de dolari. Constănţenii cu suflet, care doresc să o ajute pe fetiţă, mai pot merge la târg până la ora 20:00.