O iniţiativă civică bazată exclusiv pe voluntariat vine în ajutorul persoanelor care nu găsesc în farmacii medicamentele de care au nevoie. Voluntarii acestui proiect, intitulat Reţeaua 2.0, au ajutat până acum peste 2.500 de persoane din toată ţara, inclusiv din Constanţa. Reprezentanţii acestei iniţiative spun că este nevoie de cât mai mulţi voluntari farmacişti, care să anunţe când medicamentele ajung în stoc. Aceştia se pot înscrie pe site-ul Reţeaua.ro, unde vor găsi mai multe detalii. De asemenea, pe lângă farmacişti şi pacienţi, sunt rugaţi să se înscrie pe site şi transportatori, dar şi cei care au medicamente în plus şi vor să ajute alţi oameni.