Pentru că este perioada Sărbătorilor Pascale, dar se menţine starea de urgenţă de pe teritoriul ţării noastre, Grupul de Comunicare Strategică a răspuns la câteva dintre întrebările cetăţenilor. Cea mai frecventă întrebare a fost dacă putem merge în vizită în ziua de Paşte. Răspunsul este că putem merge la părinţi sau rude, dar numai pentru a asigura persoanelor respective produse de bază, nu cu scopul unei vizite de curtoazie sau luarea mesei de sărbători. De asemenea, ne putem deplasa în pieţe pentru a cumpăra produse specifice acestei perioade, chiar şi comercianţii pot veni la domiciliile cumpărătorilor, pentru a evita aglomeraţia din spaţiile special amenajate. Ascultarea slujbei de Înviere din stradă, din apropierea lăcaşului de cult, chiar şi din maşina personală, nu este considerată urgenţă şi pot apărea sancţiuni contravenţionale potrivit ordonaneţelor militare în vigoare. Organele abilitate au declarat că pentru toate activităţile pe care le realizăm în această perioadă, trebuie să avem asupra noastră declaraţia pe proprie răspundere şi actul de identitate.