Deputaţii au adoptat Legea pensiilor. Actul normativ a primit 197 de voturi ''pentru'', niciun vot ''împotrivă'' şi 70 de abţineri. Săptămâna trecută în Senat, legea nu a obţinut decât 67 de voturi „pentru”, cu 2 mai puţine decât era nevoie pentru o lege organică. Aceasta prevede creşteri etapizate ale punctului de pensie, până în anul 2021, când ar trebui să ajungă la 45% din valoarea salariului mediu brut pe economie. De asemenea, se introduc masteratul şi doctoratul ca perioade necontributive asimilate stagiului de cotizare. În plus, apare ajutorul pentru soţul supravieţuitor, care va primi 25% din pensia soţului decedat. Această prestaţie socială va putea fi cumulată cu propria pensie. Legea urmează să intre în vigoare de la 1 septembrie.