Pacienții cu arsuri grave ar putea beneficia de concedii medicale pe toată perioada de tratament, inclusiv pentru cea de recuperare. În acest sens, Ministerul Sănătății și Casa Națională de Asigurări de Sănătate au elaborat, în regim de urgență, un proiect de act normativ pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă privind concediile și indemnizațiile de asigurări sociale de sănătate. Modificările actului normativ prevăd, între altele, ca indemnizația brută lunară pentru incapacitate temporară de muncă determinată de arsurile grave, inclusiv pentru perioada de recuperare, să fie de 100% din baza de calcul stabilită conform legii. Proiectul de modificare a ordonanței de urgență va fi propus spre aprobare în ședința de Guvern de săptămâna viitoare.