Așezământul social pentru copii abandonați și mame aflate în dificultate „Sfântul Cuvios Arsenie cel Mare” din Techirghiol va fi inaugurat vineri cand va fi oficiată o slujbă de sfinţire, iar mai multe femei şi copii care au nevoie de ajutor, vor avea de acum unde să locuiască. Aşezământul a fost construit pe terenul proprietate personală al preotului Claudiu Banu, cel care este, totodată, inițiatorul și coordonatorul proiectului. Clădirea are între 32-40 locuri, în funcție de necesitate, are cabinet medical, living, bucătării, sală de mese, sală de studiu, 9 garsoniere și trei apartamente cu baie proprie fiecare. În plus, așezământul este dotat cu centrale proprii pe gaze, sistem de avertizare în caz de incendiu, şi sistem de pază și protecție cu monitorizare video. Investiţia, în valoare de aproximativ 425.000 euro, a fost făcută integral din sponsorizări și donații.