Alessia, micuța pentru care oameni din toată ţara, dar și persoane cu suflet mare din străinătate au donat bani, a murit ieri după-amiază. Fetiţa suferea de o afecţiune rară, însă exista speranţa că starea acesteia se va îmbunătăţi în urma administrării tratamentului în valoare de peste două milioane de dolari. Din luna noiembrie, la câteva zile după administrarea medicamentului, fetiţa a stat intubată la Terapie Intensivă, până ieri, când a decedat.