SINTEZĂ, 07.12.2025
1. ȘEDINȚĂ CLM 10 DECEMBRIE
Consilierii locali constănțeni se vor întruni în ședință extraordinară miercuri, 10 decembrie, de la ora 14:00. Aceasta se va desfășura online, în sistem videoconferință, iar pe ordinea de zi sunt 9 proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără cele privind rectificarea bugetului local pe acest an sau aprobarea contractării unui împrumut reprezentând credit, în valoare de 45.000.000 de lei, pentru societatea Termocentrale Constanța.
2. ȚIGĂRI DE CONTRABANDĂ
Polițiștii de frontieră constănțeni au descoperit peste 2.800 de pachete de țigări de contrabandă. Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, oamenii legii au oprit pe DC34 un autoturism condus de un cetățean bulgar. În timpul controlului efectuat asupra autovehiculului au fost descoperite mai multe țigări ascunse în scopul introducerii ilegale pe teritoriul României. Au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor peste 57.000 de țigarete și un autoturism, fiind introduse în camera de corpuri delicte a Gărzii de Coastă. În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă, urmând ca la finalizare să fie luate măsurile legale care se impun.
3. VIZITĂ PISTORIUS BAZA KOGĂLNICEANU
Ministrul federal al Apărării din Germania, Boris Pistorius, va efectua marți o vizită în Baza 57 Aeriană Mihail Kogălniceanu. Potrivit reprezentanților MApN, acesta se va întâlni cu Secretarul de stat pentru politica de apărare, planificare și relații internaționale, Sorin-Dan Moldovan. Discuțiile vor viza cooperarea bilaterală în domeniul apărării, proiectele comune și evoluțiile regionale de securitate.
4. ISJ SIMULĂRI JUDEȚ
Săptămâna următoare se vor desfășura simulările pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat în județ. Potrivit reprezentanților ISJ Constanța, simulările pentru Evaluarea Națională vor avea loc mâine, la limba și literatura română, respectiv marți, la matematică. Totodată, în cadrul simulării județene a Examenului național de Bacalaureat pentru elevii claselor a XII-a și a XIII-a, miercuri se va desfășura proba la limba și literatura română, joi va avea loc proba obligatorie, iar vineri cea la alegere a profilului și specializării.
5. ACȚIUNI POLIȚIȘTI
Polițiștii constănțeni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență și a consumului de băuturi alcoolice și substanțe psihoactive, precum și pentru asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică. Potrivit reprezentanților IPJ, au fost legitimate peste 100 de persoane și au fost oprite pentru control 36 de autovehicule. Au fost aplicate 54 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 30.000 de lei. Totodată, au fost constatate 5 infracțiuni la regimul rutier în județ, iar polițiștii continuă cercetările.
METEO – Vremea la Constanța în următoarele 24 de ore se va menține închisă. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va fi mai mult noros și trecător va ploua slab, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperatura minimă va fi de 4 grade, iar cea maximă de 8 grade celsius.
DIMINEAȚĂ -
1. SINTEZĂ – 1
2. SINTEZĂ – 2
3. SINTEZĂ – 3