SINTEZĂ, 25.11.2025


17:30 –
headuri

1. Comandamentul Flotei va organiza o serie de activități în garnizoana Constanța în data de 1 decembrie, cu prilejul Zilei Naționale a României.

2. Consilierii locali USR au depus la Secretariatul General al Primăriei un proiect de hotărâre privind compensarea contribuabililor care au achitat taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public, declarată ilegală de către Curtea de Apel Constanța.

3. Polițiștii din penitenciare amenință să limiteze activitățile și să efectueze doar sarcinile prevăzute de lege, ca urmare a deficitului de personal și a condițiilor de muncă.

METEO – Vremea la Constanța în următoarele 24 de ore va fi mai caldă decât în mod normal la această dată. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperatura minimă va fi de 10 grade, iar cea maximă de 19 grade celsius.

1. COMPENSARE TAXĂ 200 DE LEI

Consilierii locali USR au depus la Secretariatul General al Primăriei un proiect de hotărâre privind compensarea contribuabililor care au achitat taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public, declarată ilegală de către Curtea de Apel Constanța. Proiectul prevede și compensarea dobânzii fiscale aferente și eventualele cheltuieli de executare. Depunerea unei cereri este primul pas pe care trebuie să îl facă constănțenii care au achitat taxa, în speranța recuperării sumei.

2. CUT MOȘTEANU MK

Ministrul Apărării Naționale, Ionuț Moșteanu, s-a arătat îngrijorat de apariția dronelor pe teritoriul României în ultima perioadă, iar în cadrul CSAT s-a aprobat o creștere a efectivelor militare la sol în zona Dobrogei. Amănunte aflăm de la acesta.

CUT MOȘTEANU MK

Reamintim că o dronă rusească fără încărcătură explozivă a căzut astăzi în localitatea Puiești din județul Vaslui.

3. CONTRAFĂCUTE

Polițiștii de frontieră au confiscat bunuri susceptibile a fi contrafăcute în valoare de aproximativ 640.000 de lei. Potrivit reprezentanților Gărzii de Coastă, polițiștii Grupului de Nave Mangalia au controlat ieri pe DN39 un autoturism înmatriculat în Bulgaria. În interior au fost descoperite peste 140 de articole vestimentare și încălțăminte care purtau însemnele unor mărci cunoscute, susceptibile a fi contrafăcute. Șoferul nu deținea documente de proveniență și nici acordul titularilor de marcă pentru punerea acestora în circulație. Bunurile au fost ridicate, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.

4. ACTIVITĂȚI 1 DECEMBRIE

Comandamentul Flotei va organiza o serie de activități în garnizoana Constanța în data de 1 decembrie, cu prilejul Zilei Naționale a României. Începând cu ora 09:00 va avea loc o ceremonie militară și religioasă la Monumentul Victoriei din Parcul Arheologic, unde participanții pot depune coroane, jerbe și buchete de flori. De la ora 11:00 va avea loc defilarea gărzii de onoare, între bulevardul Tomis și strada Traian. Totodată, începând cu ora 17:00 se va desfășura retragerea cu torțe, pe traseul Sala Sporturilor - bulevardul Tomis - strada Traian - Monumentul Victoriei.

5. PROTESTE POLIȚIȘTI

Polițiștii din penitenciare amenință să limiteze activitățile și să efectueze doar sarcinile prevăzute de lege, ca urmare a deficitului de personal și a condițiilor de muncă. Președintele Sindicatului Democratic al Polițiștilor de Penitenciare Poarta Albă, George Lazer, a declarat că sistemul funcționează în prezent cu 13.000 de angajați, în loc de 20.000 necesari, iar munca suplimentară nu mai este susținută din cauza tăierilor salariale. Totodată, este posibil ca prezentarea deținuților la instanță și vizitele să fie afectate. El a mai precizat că oamenii legii vor fi prezenți la unitate atât cât îi obligă legea, iar aceștia nu se vor mai prezenta la serviciu după efectuarea fondului de timp necesar al lunii.

6. RAZIE RUTIERĂ

Polițiștii rutieri constănțeni au desfășurat o acțiune în județ pentru prevenirea și combaterea încălcării legislației rutiere, în ceea ce îi privește pe pietoni și bicicliști. Au fost aplicate 181 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 27.000 de lei, dintre care 117 pentru traversarea neregulamentară a pietonilor. Reprezentanții IPJ au precizat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.