SINTEZĂ, 18.11.2025


17:30 –
headuri

1. Curtea de Apel Constanța a amânat pentru 20 noiembrie pronunțarea în procesul privind taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public.

2. Primăria Constanța anunță vânzarea celor 5 vaporașe amplasate în municipiu, iar licitația va avea loc la începutul lunii decembrie.

3. În această perioadă au loc lucrări de asfaltare a carosabilului pe strada Dezrobirii.

METEO – Vremea la Constanța în următoarele 24 de ore va fi normală pentru această dată. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va deveni mai mult noros și temporar va ploua, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare. Temperatura minimă va fi de 7 grade, iar cea maximă de 9 grade celsius.

1. AMÂNARE TAXĂ 200 DE LEI

Curtea de Apel Constanța a amânat pronunțarea în procesul privind taxa de 200 de lei pentru ocuparea domeniului public. Aceasta va avea loc joi, 20 noiembrie. Reamintim că judecătorii de la Curtea de Apel Constanța au amânat judecarea recursului din acest dosar până în luna ianuarie, din cauza protestului magistraților, însă avocații au cerut un termen mai scurt.

2. ASFALTARE DEZROBIRII

În această perioadă au loc lucrări de asfaltare a carosabilului pe strada Dezrobirii. Începând de astăzi, echipele de muncitori intervin cu utilaje pentru asfaltarea carosabilului pe tronsonul cuprins între străzile Fulgerului și Baba Novac. Lucrările de asfaltare vor continua timp de 3 zile, în funcție de condițiile meteorologice. Traficul rutier este restricționat parțial pe segmentul de drum pe care se lucrează.

3. CONTROALE CJPC COMPLEX EDEN

Comisarii de la Protecția Consumatorilor au desfășurat ieri o acțiune de control în municipiu. Comisarul-șef adjunct Horia Constantinescu a declarat că au fost vizate magazinele alimentare din complexul Eden, situat pe bulevardul Aurel Vlaicu. Comisarii au dispus măsura opririi activității pentru majoritatea magazinelor din incinta complexului, din cauza condițiilor necorespunzătoare de depozitare.

4. ACȚIUNE RUTIERĂ

Polițiștii rutieri constănțeni au desfășurat în weekend o amplă acțiune în județ pentru prevenirea și combaterea încălcării normelor rutiere, cu accent pe respectarea vitezei legale de deplasare. Potrivit reprezentanților IPJ, au fost aplicate 469 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 390.000 de lei. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării 19 permise de conducere.

5. PROTOCOL COLABORARE CMSN, ISJ, CJC

Consiliul Județean Constanța, ISJ și Complexul Muzeal de Științe ale Naturii au încheiat un protocol de colaborare pentru implementarea Programului de educație ecologică și schimbări climatice, destinat elevilor din clasele primare și gimnaziale. În perioada decembrie 2025-aprilie 2026, peste 20.000 de copii și aproape 2.000 de cadre didactice vor participa gratuit la lecții deschise, ateliere interactive și expoziții tematice axate pe ecologie, protecția mediului și fenomenul schimbărilor climatice. Activitățile vor avea loc la Complexul Muzeal de Științe ale Naturii Constanța, în zilele de marți și joi, cu excepția vacanțelor școlare și a sărbătorilor legale, iar elevii vor putea vizita toate secțiile complexului.

6. VAPORAȘE LICITAȚIE

Primăria Constanța anunță vânzarea celor 5 vaporașe amplasate în municipiu. Licitația va avea loc la începutul lunii decembrie. Cantitatea estimată este de aproximativ 400.000kg, iar prețul de pornire este de 340.000 de lei, fără TVA. La licitație pot participa persoane juridice sau fizice autorizate, care au ca obiect de activitate colectarea și valorificarea deșeurilor feroase, dețin autorizațiile legale în vigoare și care depun documentația completă de participare, conform caietului de sarcini.