SINTEZĂ, 28.10.2025


17:30 –
headuri

1. Raportul de audit financiar al Curții de Conturi asupra municipiului Constanța pentru anul 2023 prezintă numeroase deficiențe semnificative în gestionarea fondurilor publice.

2. Consilierii locali se vor întruni în ședință ordinară mâine, de la ora 14:00.

3. Au fost instituite noi reguli de circulație pe strada Moldovei din cartierul Tomis II.

METEO – Vremea la Constanța în următoarele 24 de ore va fi în general frumoasă și se va încălzi. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va fi variabil, mai mult senin noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperatura minimă va fi de 8 grade, iar cea maximă de 20 de grade celsius.

1. AUDIT CURTEA DE CONTURI MUNICIPIU

Raportul de audit financiar al Curții de Conturi asupra municipiului Constanța pentru anul 2023 prezintă numeroase deficiențe semnificative în gestionarea fondurilor publice, cu o opinie „cu rezerve”. Auditul a identificat probleme majore precum neînregistrarea veniturilor din taxe de autorizare pentru agenții economici, neîncasarea penalităților pentru plăți întârziate de la operatorii economici, în valoare de peste 2 milioane de lei, și necolectarea unei taxe locale pentru folosirea tramei stradale de către transportatori. Finanțarea unor evenimente sportive majore, precum Cupa Mondială de bărci cu motor XCAT, a fost nejustificată, iar cheltuielile aferente au fost plătite fără documente justificative clare. Totodată, mai multe entități subordonate municipiului au înregistrat erori contabile și nereguli în cheltuieli.

2. ȘEDINȚĂ CLM 29 OCTOMBRIE

Consilierii locali constănțeni se vor întruni în ședință ordinară mâine, de la ora 14:00. Aceasta se va desfășura online, în sistem videoconferință, iar pe ordinea de zi sunt 44 de proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără cele privind rectificarea bugetului local pe acest an sau vânzarea mai multor imobile prin licitație publică.

3. REORGANIZARE CIRCULAȚIE STRADA MOLDOVEI

Au fost instituite noi reguli de circulație pe strada Moldovei din cartierul Tomis II. Circulația autovehiculelor este permisă dinspre strada Nicolae Iorga spre strada Vasile Lupu. Totodată, în urma acestei măsuri se vor crea noi locuri de parcare pe ambele părți ale străzii. Proiectul a fost avizat favorabil de Comisia de Circulație și Serviciul Rutier din cadrul IPJ.

4. ACȚIUNI POLIȚIȘTI

Polițiștii constănțeni au desfășurat o acțiune pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale și a celor comise cu violență. Potrivit reprezentanților IPJ, au fost legitimate 18 persoane și au fost oprite pentru control 11 autovehicule. În urma activităților desfășurate au fost aplicate 5 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 1.600 de lei. Totodată, oamenii legii au identificat un bărbat care se afla la volan pe bulevardul Aurel Vlaicu fără a avea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule și aflându-se sub influența alcoolului. Polițiștii continuă cercetările în acest caz.

5. BENE DEȘEURI

Containerele speciale pentru colectarea deșeurilor voluminoase sunt amplasate săptămâna aceasta în cartierul Poarta 6, pe strada Brizei și bulevardul 1 Mai Vechi. În acestea se pot depozita dulapuri, saltele, uși, mobilier vechi deteriorat sau obiecte de uz sanitar. Constănțenii pot duce permanent deșeurile voluminoase la centrul de colectare de pe bulevardul Aurel Vlaicu, nr.290A.

6. LICITAȚII TÂRGUL DE CRĂCIUN

A început procedura de atribuire a amplasamentelor destinate târgurilor de Crăciun din municipiu, care se vor desfășura anul acesta în Piața Ovidiu și în Parcul Poarta 6. Prețul minim de pornire este de aproape 50.000 lei/amplasament/sezon pentru Zona A, iar pentru Zona B de aproximativ 6.800 de lei. Operatorii economici interesați pot depune documentația completă la registratura generală a Primăriei până la data de 31 octombrie, ora 14:00.