1. Direcția de Sănătate Publică din Constanța a transmis Ministerului Sănătății raportul de control în cazul Clinicii Armonia, unde o tânără a murit în urma complicațiilor suferite la naștere. Conform raportului, s-a constatat că spitalul deține autorizație sanitară eliberată de DSP, are structură funcțională aprobată de Ministerul Sănătății pentru 60 de paturi, inclusiv 3 paturi de ATI și are autorizație de funcționare pentru o Unitate de Transfuzie Sangvină. La data controlului, unitatea sanitară nu a putut face dovada buletinelor de analiză a tuturor probelor de autocontrol, motiv pentru care inspectorii sanitari au aplicat o sancțiune de 30.000 de lei. În ceea ce privește activitatea medicală sau alte elemente care țin strict de conduita terapeutică urmează să se pronunțe reprezentanții Colegiul Medicilor din România. Ministrul sănătății, Alexandru Rogobete a dispus demararea unei control la nivelul DSP Constanța pentru verificarea modului de autorizare a clinicii private.
2. Un conducător auto urmărit de polițiști după ce a refuzat să oprească pe strada Cumpenei din municipiul Constanța a provocat un accident cu pagube materiale pe strada Unirii, a abandonat autovehiculul și fugit. Ulterior a fost identificat pe o stradă din Constanța și a fost dus la sediul poliției pentru continuarea cercetărilor. Bărbatul de 27 de ani a fost testat cu aparatul etilotest și a rezultat o alcoolemie de 0,20 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost amendat cu aproximativ 15.000 de lei. În plus, i-a fost suspendat dreptul de a conduce vehicule pentru o perioadă de 600 de zile, pentru mai multe abateri la regimul circulației rutiere, precum conducere sub influența băuturilor alcoolice, neoprirea la semnalele polițiștilor, circulație pe sens opus, neoprirea la culoarea roșie a semaforului și viteză excesivă de 161 km/h pe strada Soveja.
3. 17.000 de fiole cu substanțe dopante, în valoare de peste 500.000 lei, introduse ilegal în România au fost descoperite de polițiștii de frontieră constănțeni în urma unui control efectuat pe D.N. 39 în localitatea Vama Veche. Aceștia au depistat un cetățean moldovean care transporta cu ajutorul unei autoutilitare, substanțe dopante cu grad mare de risc, fără autorizație emisă de autoritățile competente. În cauză, polițiștii de frontieră, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe Lângă Judecătoria Mangalia, efectuează cercetări, iar substanțele urmează să fie expertizate.
4. Un copil de 9 ani care se deplasa cu o trotinetă electrică a fost lovit de o mașină după ce a intrat pe carosabil. Șoferul de 24 de ani se deplasa cu mașina pe strada Vulturului din municipiul Constanța, iar în dreptul aleii de acces a unui bloc a lovit trotineta care a pătruns pe stradă din partea dreapta. În urma impactului copilul a fost rănit. Conform legii vârsta minimă pentru a conduce o trotinetă electrică pe drumurile publice este de 14 ani, iari minorii sub această vârstă nu au voie să circule cu trotineta. De asemenea, cei care au sub sub 16 ani sunt obligați să poarte cască de protecție, iar recomandările extind echipamentul de protecție și la genunchiere, cotiere și mănuși.
5. Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța este primul centru medical din România care realizează protezarea de șold cu ajutorul sistemului robotic ROSA, una dintre cele mai avansate tehnologii chirurgicale din lume. Săptămâna trecută, echipa Secției Clinice de Ortopedie-Traumatologie a efectuat cu succes primele șapte intervenții de protezare de șold asistată robotic. Din februarie 2024, SCJU Constanța au beneficiat deja de astfel de intervenții. Toate tratamentele chirurgicale și protezele, inclusiv cele implantate cu ajutorul sistemului ROSA, sunt gratuite pentru pacienții asiguraţi.
6. 2 terenuri proprietate publică a municipiului Constanța sunt scoase la licitație. Ofertele pot fi depuse, în plic sigilat la Centrul de Informare pentru Cetățeni situat la City Park Mall până la data de 12 noiembrie ora 12.00. Unul dintre terenuri, cu o suprafață de 114 mp este pe strada Dr. Victor Babeș, iar cel de-al doilea, de 26 mp se află situat pe strada Ion Ursu.
Vremea va fi în general închisă, cu cerul mai mult noros. Trecător va ploua slab, și sub formă de averse. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 10...11 grade, iar cea maximă va fi de 15...16 grade