SINTEZĂ, 04.10.2025

1. CUT ISU INTERVENȚII COD PORTOCALIU

Echipajele ISU au intervenit în cursul serii trecute, pe durata avertizărilor meteorologice, în 24 de situații pentru înlăturarea efectelor negative produse de ploile abundente și vântul puternic. Amănunte aflăm de la purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Oana Manoilă.

CUT ISU INTERVENȚII COD PORTOCALIU

Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Oana Manoilă

2. ACȚIUNE RUTIERĂ

Polițiștii rutieri constănțeni au desfășurat la începutul acestei luni o acțiune pentru prevenirea și combaterea încălcării legislației în ceea ce privește neacordarea priorității de trecere. Potrivit reprezentanților IPJ, aceasta s-a desfășurat în zonele cu risc rutier ridicat din județ. În cauau fost aplicate 103 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 125.000 de lei. Totodată, au fost reținute în vederea suspendării peste 100 de permise de conducere.

3. TOMIS PIETONAL SUSPENDAT

Autobuzele CT BUS circulă pe bulevardul Tomis în acest weekend. Din cauza condițiilor meteo nefavorabile, bulevardul Tomis, între Capitol și Miga, nu va mai deveni pietonal. Mijloacele de transport de pe liniile 2-43, 43M, 43C și 5-40 circulă în acest weekend pe traseul obișnuit.

4. EVENIMENTE FORȚELE NAVALE

Forțele Navale Române organizează mai multe evenimente în această perioadă. Ceremonia de deschidere a Exercițiului multinațional POSEIDON va avea loc luni, între orele 09:50-11:00, în Portul Constanța, la Terminalul Pasageri. Reamintim că astăzi a avut loc Ziua Porților Deschise, la Colegiul Național Militar „Alexandru Ioan Cuza” din Constanța.

5. CJPC CONTROL ALFA BETA

Inspectorii de la Protecția Consumatorilor au constatat deficiențe majore la magazinul Alfa Beta de pe bulevardul Tomis. Neregulile vizează depozitarea, igiena, infrastructura, spațiile de vânzare, dar și prezența produselor cu ambalaje deteriorate. Comisarii au dispus oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme în valoare totală de aproximativ 1.500 lei. Totodată, au fost aplicate 5 sancțiuni, în valoare totală de peste 30.000 lei, și s-a dispus oprirea temporară a activității până la remedierea deficiențelor constatate și măsura complementară de suspendare a activității pe o perioadă de 3 luni.

METEO – Vremea la Constanța în următoarele 24 de ore va deveni normală termic. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperatura minimă va fi de 9 grade, iar cea maximă de 20 de grade celsius.

DIMINEAȚĂ -

1. SINTEZĂ – 2

2. SINTEZĂ – 3

3. SINTEZĂ – 5