1. Un profesor de religie de la Liceul Energetic din Constanța, preot la o biserică din municipiu, a abuzat sexual doi elevi. Șeful Inspectoratului Școlar Județean Constanța, Mihai Sorin a delcarat că a solicitat instituției de învățămînt declanșarea unei anchete deoarece  unele dintre fapte au avut loc în timpul activității didactice a profesorului respectiv. Reprezenatnții IPJ au declarat că unul dintre cazurile de abuz s-a petrecut în urmă cu o săptănănă și a fost depusă o plângere în acest sens. Pentru cel de-al doilea caz nu s-a depus plângere. Elevii au primit mesaje cu tentă sexuală de la cadrul didatic pe telefon. Oamenii legii au deschis un doasr penal și fac cercetări pentrru corupere sexuală. Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Investigații Criminale, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța și urmează să fie dispuse măsurile legale ce se impun.

 

2. Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Transporturi Aeriene Mihail Kogălniceanu, cu sprijinul polițiștilor de frontieră, au identificat, în terminalul de plecări, un bărbat, de 29 de ani, din Hârșova care figurează cu mandat european de arestare, emis de autoritățile din Germania pentru constituirea unui grup infracțional organizat și furt calificat.. Acesta intenționa să se îmbarce într-o cursă către o altă țară din Europa. Acesta a fost preluat de polițiști și prezentat procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanța, care a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore. Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă și astăzi va fi prezentat magistraților cu propunere de arestare în vederea extrădării.

 

3. Autoritatea Navală Română a finalizat proiectul privind trecerea personalului auxiliar din cadrul  instituției din persoanal contractual în funcționar public. Actul normativ urmează să primească și avizul Ministerul Transporturilor. Amănunte aflăm de la directorul general al ANR Alexandru Catană. 

 

CUT Catană ANR

 

Directorul general al ANR Alexandru Catană

 

4. Comisarii de mediu au cosntatat în urma unui control efectuat pe raza municipiului Mangalia gestionarea defectuoasa a deseurilor. Acestea erau abandonate in aer liber si in mod dezorganizat pe o suprafata din intravilanul orasului. A fost aplicată o amenda in cuantum de 50.000 lei. De asemenea, au fost impuse masuri de igienizare cu termene scurte de realizare.

 

5. Preșdintele Consiliului Județean Constanța , Florn Mitroi i-a retras din atribuții adminstratorului public Daniela Șerban. Acesta a emis o dispoziție în acest sens la mijlocul lunii septembrie. Daniela Șerban  se află momentan în concediu de odihnă.

 

6. Vaccinul antigripal a apărut deja în farmacii. Dozele sunt compensate 100% pentru minori, pentru femeile gravide, pentru pensionari, dar și pentru bolnavii cronici. Rețetele suint eliberate de medicii de familie. Specialiștii recomandă imunizarea încă din primele luni de toamnă, astfel încât organismul să dezvolte anticorpi înainte de debutul perioadei de circulație intensă a virusului. De obicei îmbolnăvirile sunt frecvente în perioada cu vreme rece, iar cel mai mare număr de cazuri de gripă se înregistrează în luna ianuarie.

 

Vremea se va menține predominant frumoasă și caldă. Cerul va fi variabil la senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 19...20 de grade, iar cea maximă va fi de 23...24 de grade. Temperatura apei mării va fi de 19...20 de grade.