ȘTIRI, 30-31 AUGUST

1. URSULA VON DER LEYEN VIZITĂ CONSTANȚA

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, va efectua mâine o vizită în Constanța. Potrivit Administrației Prezidențiale, aceasta se va întâlni cu președintele Nicușor Dan și premierul Ilie Bolojan. Discuțiile vor viza consolidarea cooperării UE-NATO, dar și aspecte legate de prevenirea, detectarea și descurajarea amenințărilor maritime și hibride.

2. JANDARMI WEEKEND

Jandarmii constănțeni acționea cu efective mărite în ultimul weekend de vară pentru prevenirea și descurajarea faptelor antisociale. Potrivit reprezentanților Grupării Mobile Tomis, aproximativ 400 de jandarmi sunt prezenți în zonele aglomerate, în stațiunile de pe litoralul Mării Negre, precum și în proximitatea evenimentelor cu public numeros din județ. Jandarmii acționează atât independent, cât și în sistem integrat alături de polițiști și pompieri.

3. ȘEDINȚĂ CJC 3 SEPTEMBRIE

Consilierii județeni se întrunesc miercuri, 3 septembrie, de la ora 10:00, în ședință extraordinară. Aceasta se va desfășura în sistem videoconferință, iar pe ordinea de zi sunt 2 proiecte de hotărâre. Printre acestea se numără cel privind aprobarea rectificării bugetului și modificarea listei de investiții ale Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Constanța pe anul 2025.

4. TRECERI DE PIETONI CU SCUAR LĂPUȘNEANU

Au fost amenajate scuaruri mediane la trei treceri de pietoni de pe bulevardul Alexandru Lăpușneanu, în apropierea intersecției cu strada Suceava și în zona străzii Dispensarului. Măsura a fost adoptată de Comisia de Circulație, fiind avizată de Serviciul Rutier din cadrul IPJ. Astfel de lucrări vor fi executate la toate trecerile de pietoni de pe bulevardul 1 Mai, șoseaua Mangaliei, bulevardele 1 Decembrie 1918 și Alexandru Lăpușneanu, dar și în stațiunea Mamaia.

5. ISU COLEGIUL PREFECTURAL

Reprezentanții ISU Dobrogea au făcut precizări privind apărarea împotriva incendiilor la unitățile de învățământ. În evidențele inspectoratului sunt 738 de clădiri cu funcțiunea de învățământ, aparținând celor 255 de unități de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică. Dintre acestea, 81 de clădiri dețin autorizație de securitate la incendiu, 142 funcționează fără astfel de autorizație, iar 515 clădiri nu necesită autorizație de securitate la incendiu întrucât nu s-a schimbat destinația sau nu au fost executate lucrări de modificare.

6. GIGACALORIE 2025 CONSTANȚA

Proiectul privind stabilirea prețului local al energiei termice furnizată de societatea Termoficare, a prețului facturat și a subvenției unitare acordată populației începând cu data de 1 august în municipiu a fost aprobat în cadrul ultimei ședințe de Consiliu Local. În această iarnă, prețul gigacaloriei va fi de 315,32 lei, fără TVA. Totodată, valoarea subvenției unitare va fi de 951,94 lei/Gcal, fără TVA.

7. CREȘTERE TARIF POD

Prețul rovinietei va crește, potrivit unei ordonanțe de urgență a Guvernului. Pentru autoturisme, prețul se va mări de la 2,5 la 3,5 euro pe zi și de la 28 la 50 de euro pentru 12 luni. Totodată, s-a mărit cuantumul amenzii aplicate șoferilor care nu au rovinietă valabilă. De asemenea, au crescut tarifele pentru trecerea podurilor peste Dunăre. Pentru autoturisme, prețul pentru o trecere a crescut de la 13 la 19 lei pentru podul de la Fetești și de la 11 la 16 lei pentru podul de la Giurgeni-Vadu Oii.

8. DSP COLEGIUL PREFECTURAL

DSP Constanța a evaluat situația unităților de învățământ preuniversitar din județ neautorizate sanitar ca urmare a pregătirii deschiderii anului școlar 2025-2026. Potrivit reprezentanților Direcției de Sănătate Publică, printre situațiile semnalate se numără unități școlare desființate sau grupuri sanitare numeric insuficiente. Totodată, în două localități în care funcționează astfel de unități nu există apă potabilă sau apă curentă.

9. PROIECT CONSULTARE PUBLICĂ

Proiectul de hotărâre privind aprobarea Regulamentului de utilizare a stațiilor de reîncărcare a vehiculelor electrice din municipiul Constanța se află în consultare publică. Acesta poate fi consultat pe site-ul oficial al Primăriei sau la sediul instituției. Propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare se pot transmite până la data de 5 septembrie la Direcția Servicii Publice, Serviciul Drumuri, Parcări și Transport sau prin email.

10. FINAL FESTIVALUL CÂNTECULUI ȘI DANSULUI POPULAR PUB BURADA

Ediția din acest an a Festivalului Național al Cântecului și Dansului Popular Românesc ,,Mamaia” a ajuns la final. Potrivit reprezentanților Centrului Cultural Județean Constanța „Teodor T. Burada”, festivalul a reunit pe scena din Mamaia ansambluri folclorice și interpreți din toate colțurile țării. Pentru prima dată în istoria festivalului, Marele Trofeu a fost decis la o diferență de doar un punct.

METEO – Vremea la Constanța în următoarele 24 de ore se va menține caldă, dar va deveni instabilă în a doua parte a intervalului. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, vor fi fenomene caracteristice instabilității atmosferice, precum averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și posibil vijelii și grindină. Temperatura minimă va fi de 21 de grade, iar cea maximă de 30 de grade celsius.

SINTEZĂ, 30.08.2025

1. ȘTIREA 3. ȘEDINȚĂ CJC 3 SEPTEMBRIE

2. ȘTIREA 2. JANDARMI WEEKEND

3. ȘTIREA 8. DSP COLEGIUL PREFECTURAL

4. ȘTIREA 9. PROIECT CONSULTARE PUBLICĂ

5. ȘTIREA 4. TRECERI DE PIETONI CU SCUAR LĂPUȘNEANU

6. ȘTIREA 10. FINAL FESTIVALUL CÂNTECULUI ȘI DANSULUI POPULAR PUB BURADA


ȘTIRI, 31 AUGUST


10:00

1. ȘTIREA 1. URSULA VON DER LEYEN VIZITĂ CONSTANȚA

2. ȘTIREA 6. GIGACALORIE 2025 CONSTANȚA

3. ȘTIREA 5. ISU COLEGIUL PREFECTURAL


12:00

1. ȘTIREA 3. ȘEDINȚĂ CJC 3 SEPTEMBRIE

2. ȘTIREA 7. CREȘTERE TARIF POD

3. ȘTIREA 4. TRECERI DE PIETONI CU SCUAR LĂPUȘNEANU


14:00

1. ȘTIREA 9. PROIECT CONSULTARE PUBLICĂ

2. ȘTIREA 8. DSP COLEGIUL PREFECTURAL

3. ȘTIREA 10. FINAL FESTIVALUL CÂNTECULUI ȘI DANSULUI POPULAR PUB BURADA


16:00

1. ȘTIREA 1. URSULA VON DER LEYEN VIZITĂ CONSTANȚA

2. ȘTIREA 3. ȘEDINȚĂ CJC 3 SEPTEMBRIE

3. ȘTIREA 2. JANDARMI WEEKEND

SINTEZĂ, 31.08.2025

1. ȘTIREA 1. URSULA VON DER LEYEN VIZITĂ CONSTANȚA

2. ȘTIREA 8. DSP COLEGIUL PREFECTURAL

3. ȘTIREA 4. TRECERI DE PIETONI CU SCUAR LĂPUȘNEANU

4. ȘTIREA 3. ȘEDINȚĂ CJC 3 SEPTEMBRIE

5. ȘTIREA 5. ISU COLEGIUL PREFECTURAL

6. ȘTIREA 9. PROIECT CONSULTARE PUBLICĂ