1. Șeful ANPC Cristian Popescu Piedone a contestat contorlul judiciar și urmează să fie stabilită data la care se va judeca contestația. Cristian Popescu Piedone este suspectat ca i-a avertizat pe reprezentanții unui hotel din stațiunea Sinaia înainte să îl controleze și i-a învățat cum să aranjeze bucătăria și camerele care urmau să fie verificate de funcționarii A.N.P.C. În perioada în care se află sub control judiciar Piedone nu are voie sa isi mai exercite atribuțiile de președinte al ANPC,
2. 840 de locuri libere au rămas la clasele de învățământ profesional şi învăţământ dual, de masă şi special de stat în urma repartizărilor la liceu . La clasele de învățământ liceal de stat sunt 6 locuri libere pe domeniul agricultură, la unitatea de învățământ din Dobromir. 493 de candidați au fost respinși în etapa I, dintre care 79 au medii peste 6. Pentru a doua etapă de admitere în clasa a IX-a, sunt disponibile 53 de locuri la învățământul profesional dual, dintre care 37 sunt în clase în care elevii primesc ca bursă minimum 1000 de lei pe lună.
3. Angajaţii din primării intră pe 30 iulie în grevă, nemulţumiţi de măsurile care-i privesc şi care vor fi incluse în cel de-al doilea pachet fiscal anunţat de premier. Sindicaliștii vorbesc printre altele despre o „subfinanțare cronică” la nivelul comunelor. Astazi a avut loc o grevă de avertisment . Din județul Constanța participă angajații din 14 primării printre care cele din Cuza Vodă, Siliștea, 23 August, Topraisar, Cumpăna, Negru Vodă și Mihai Viteazu
4. A fost dublat numărul medicilor în weekend la Unitatea de Primiri Urgențe Constanța din cauza numărului mare de pacienți, a declarat managerul Spitalului Judetean Constanța Raluca Ștefan. Ea a precizat ca numărul prezentărilor s-a dublat și cele mai multe sunt pe cod verde.
CUT Raluca Ștefan UPU
5. ANRE a acordat autorizația de înființare pentru conductele de alimentare din amonte, aferente activității de producție a gazelor naturale în cadrul proiectului Neptun Deep. Această decizie vizează infrastructura ce leagă perimetrul de exploatare offshore din Marea Neagră de terminalul de la țărm, în zona comunei Tuzla și este o etapă esențială în derularea proiectului de exploatare a celui mai important zăcământ de gaze naturale descoperit în România în ultimele decenii. Valoarea totală a lucrărilor autorizate este estimată la 3,77 miliarde lei.
6. Noul director al Direcției de Pază a Județului Constanța din cadrul CJC este Constantin Stoian. Acesta a promovat examenul atât la proba scrisă cat și interviul și a obținut un punctaj de 92,05 . Pina la organizarea concursului acesta a deținut funcția de director interimar prin dispoziția președintelui CJC Florin Mitroi .
Vremea va fi în general frumoasă. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat cu intensificări trecătoare ziua. Temperatura minimă va fi în jur de 20 de grade, iar cea maximă va fi de 28...29 de grade. Temperatura apei mării va fi de 15...16 de grade