SINTEZĂ, 13.07.2025

1. JANDARMI A PATRA ZI DE FESTIVAL COSTINEȘTI

A patra zi a festivalului ce are loc în această perioadă în Costinești s-a desfășurat fără evenimente negative majore pentru siguranța participanților. Potrivit reprezentanților Grupării Mobile de Jandarmi Tomis, au fost aplicate 46 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 23.000 de lei. Au fost identificate 9 persoane care aveau substanțe susceptibile a fi interzise asupra lor și au fost deschise 3 dosare penale. De asemenea, echipajele ISU Constanța au gestionat 856 de cazuri medicale, precum intoxicații, afecțiuni cardiace, traumatisme sau arsuri.

2. NAVE BREEZE 25 VARNA

Cele trei nave ale Forțelor Navale Române, care participă la Exercițiul multinațional BREEZE 25, au ajuns în Portul Varna. România participă la exercițiul multinațional din Marea Neagră cu fregata „Regina Maria”, puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” și vânătorul de mine „Sublocotenent Ion Ghiculescu”. În cadrul exercițiului participă și cele patru nave ale grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră.

3. REVENIRE ARIPĂ DRONĂ

O posibilă bucată din aripa unei drone a fost găsită ieri pe plaja din Eforie Sud. Aceasta a fost predată salvamarilor, care la rândul lor au alertat autoritățile. O echipă de pirotehniști din cadrul SRI a ajuns la fața locului și a constatat că obiectul nu conține materiale care să pună în pericol viața oamenilor. Obiectul de culoare gri este fabricat dintr-un metal sau material plastic ușor. Echipa Antitero de la fața locului nu a ridicat obiectul în cauză, iar acesta a rămas pe plajă, fiind supravegheat de serviciile abilitate.

4. COD GALBEN

Meteorologii au emis un cod galben pentru zona Dobrogei. Potrivit ANM, acesta va fi valabil mâine, între orele 12-21. Valul de căldură se va manifesta în sudul Dobrogei continentale, unde va fi caniculă și disconfort termic ridicat. Indicele temperatură-umezeală va depăși ușor pragul critic de 80 de unități, iar maxima termică va fi de 37 de grade. Totodată, valul de căldură va persista până la mijlocul săptămânii.

5. ACȚIUNI IPJ

Polițiștii constănțeni au desfășurat acțiuni cu forțe mărite pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea accidentelor de circulație sau a traficului și consumului de droguri. Potrivit reprezentanților IPJ, au fost legitimate 330 de persoane, fiind verificate 135 de vehicule și 58 de locații publice. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 83 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 30.000 de lei.

METEO – Vremea la Constanța în următoarele 24 de ore va fi predominant frumoasă. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 20 de grade, iar cea maximă de 33 de grade celsius.

DIMINEAȚĂ -

1. SINTEZĂ – 1

2. SINTEZĂ – 2

3. SINTEZĂ – 5