SINTEZĂ, 07.07.2025


17:30 –
headuri

1. CSM a transmis o scrisoare deschisă către Președintele României.

2. ANPC a derulat mai multe acțiuni de control pe litoral în perioada 2-6 iulie.

3. Directorul DSP Constanța, Cristina Schipor, a declarat că spitalele trebuie să aibă stocul de medicamente asigurat în perioada de caniculă.

METEO – Vremea la Constanța în următoarele 24 de ore va fi caldă, cu disconfort termic ridicat. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări după-amiaza. Temperatura minimă va fi de 22 de grade, iar cea maximă de 30 de grade celsius.

1. CUT ISU MESAJ CANICULĂ

Inspectoratul pentru Situații de Urgență Dobrogea vine cu recomandări pentru populație în urma codului portocaliu de caniculă instituit la nivelul județului. Amănunte aflăm de la purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica.

CUT ISU MESAJ CANICULĂ

Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica

2. NEREGULI CURTEA DE CONTURI PRIMĂRIE

Curtea de Conturi a României a efectuat un audit de conformitate la Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Constanța, pentru verificarea prevederilor legale în domeniul achizițiilor publice. Instituția a confirmat nereguli în atribuirea contractului pentru reabilitarea Grădiniței Lumea Copiilor. În urma verificării și pe baza procedurilor de audit efectuate asupra documentelor și operațiunilor s-au identificat două situații de neconformitate cu prevederile legale în vigoare.

3. CONTROALE ANPC LITORAL

ANPC a derulat mai multe acțiuni de control pe litoral în perioada 2-6 iulie. Au fost controlați 153 de operatori economici, fiind aplicate 122 de amenzi contravenționale, în valoare totală de aproximativ 900.000 de lei. De asemenea, a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciilor pentru 24 de operatori economici. Abaterile constatate au vizat lipsa autorizațiilor de funcționare, produse nesigure sau periculoase, condiții neigienice în spații de preparare și depozitare sau produse alimentare cu data limită de consum depășită.

4. MĂSURI CANICULĂ

Directorul DSP Constanța, Cristina Schipor, a declarat că spitalele trebuie să aibă stocul de medicamente asigurat în perioada de caniculă, iar unitățile administrativ-teritoriale trebuie să amplaseze corturi unde oamenii să beneficieze de apă și aer condiționat. De asemenea, punctele medicale trebuie să aibă câte un medic pentru a acorda primul ajutor. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a dispus mai multe măsuri pentru perioada de caniculă și prevenirea incendiilor la nivelul județului.

5. CONSTANTINESCU CONTESTAȚIE

Fostul președinte al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Constanța, Horia Constantinescu, a contestat măsura detașării sale în județul Ialomița. Decizia a fost depusă la Tribunalul Constanța, iar magistrații au stabilit un prim termen de judecată la sfârșitul lunii august. Reamintim că fostul șef al instituției a fost mutat la mijlocul lunii trecute la conducerea Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Ialomița.

6. ROMÂNIA COMANDĂ GRUP OPERATIV MINE

România va prelua pentru șase luni comanda Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră. Misiunea principală este asigurarea libertății de navigație în apele Mării Negre, prin misiuni de supraveghere, acțiuni de neutralizare a posibilelor pericole pentru traficul maritim, precum și activități conexe de căutare și salvare pe mare. Forțele Navale Române vor participa cu puitorul de mine și plase „Viceamiral Constantin Bălescu” și vânătorul de mine „Sublocotenent Ion Ghiculescu”.