Seara 1, 2, 3

Dimineaţa 4, 5, 6

 

1. Nava-școală „Mircea”  pleacă astăzi din portul militar Constanța, în marșul internațional de instrucție, având la bord, alături de membrii echipajului, 75 de studenți din anul II de la Academia Navală „Mircea cel Bătrân” și 13 studenți de la universități partenere

Amănunte aflăm de la Comandantul Navei Școala Mircea Silviu Moraru

 

CUT  Plecare Bricul Mircea

 

Comandantul Navei Școala Mircea Silviu Moraru

 

2. Dana Marijuana cercetata pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc a fost plasată în arest la domiciliu după 10 luni de arest preventiv. Deciyia a fost luată de magistraţii Curţii de Apel Constanța şi este valabilă şi pentru ceilalţi 2 bărbaţi cercetaţi în dosar. Arestul la domiciliu este pe o perioadă de 30 de zile timp în care Daniela Coteanu nu are voie sa ia legătura cu complicii În cazul în care comunică cu aceştia risca sa fie din nou incarcerata

 

3. Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Constanța a adoptat hotărârea privind măsurile dispuse pe timpul avertizărilor meteorologice cod portocaliu şi roșu de caniculă. Printre acestea se numără prevenirea incendiilor, asigurarea unor surse alternative de apă în situaţia în care se reduce debitul în reţea, limitarea activităţilor desfăşurate în aer liber, în situația depășirii pragului critic de 80 unități al indicelui temperatură umezeală şi menţinerea condiţiilor corespunzătoare în taberele şcolare. De asemenea, organizatoriii de evenimente trebuie informaţi cu privire la durata şi intensitatea caniculei sau a oricăror fenomene hidrometeorologice periculoase pentru a lua măsurile adecvate şi trebuie dispuse măsuri pentru asigurarea transportului în comun doar cu mijloace de transport dotate cu aer condiționat, în măsura posibilităţilor.

 

4. O elevă din Constanţa a contestat în instanţă nota obţinută la Bacalaureat la proba de limba română. Aceasta a depus contestaţie după afişarea primelor rezultate şi în urma recorectării a primit o notă cu un punct mai mică. Cazul a fost înregistrat inițial pe rolul Curţii de Apel dar dosarul a ajuns ieri pe rolul Tribunalului Constanța, după ce judecătorii de la Curtea de apel au spus că în acest caz competența de soluționare a procesului revine Tribunalului.

 

5. Litoralul este plin de alge de mai bine de 2 săptămâni. Turiştii spun că nu pot intra în mare din cauza algelor de pe mal. Reprezentanţii ABADL spun că intervin noaptea cu utilaje pentru curăţarea malurilor însă algele sunt aduse în fiecare zi pe ţarm de valuri. Nu toate sectoarele de plajă au această problemă şi există şi plaje unde linia ţârmului este curată.  Apariția algelor pe mal este cauzată pe de o parte de temperaturile ridicate și pe de altă parte de schimbarea direcției curenților din apă

 

6. Jandarmii din Mangalia au confiscat parfumuri conrafăcute de la un bărbat de 31 de ani care le vindea pe o strada din localitate. Produsele aveau inscripționate logo-urile unor mărci renumite, iar vânzătorul nu deținea niciun document care să ateste proveniența sau autenticitatea acestora. Parfumurile au fost confiscate şi au fost predate poliţiştilor împreună cu actele premergătoare întocmirii dosarului penal.

 

Vremea va fi predominant frumoasă și se va încălzi. Cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare. Temperatură minimă va fi în jur de 20 grade, iar cea maximă de 28...29 de grade. Temperatura apei mării va avea valori de 20...21 de grade.