SINTEZĂ, 15.06.2025
1. SINDICAT CT BUS SCRISOARE PRIMAR
Sindicatul Profesional al Transportatorilor și Activităților Conexe va trimite o scrisoare primarului Vergil Chițac, prin care îl atenționează asupra situației grave în care se află CT BUS. Potrivit președintelui sindicatului, Gheorghe Radu Bogdan, această situație vine ca urmare a unor măsuri defavorabile, adoptate de Primărie și Consiliul Local. Printre acestea se numără reducerea substanțială a numărului de curse zilnice, măsură ce a determinat o creștere considerabilă a timpilor de succesiune între autobuze și supraaglomerarea acestora. Totodată, imposibilitatea de a negocia un nou contract colectiv de muncă a dus la imobilizarea zilnică a unui număr semnificativ de autobuze. El a mai precizat că decizia de reducere a prețului pe kilometru poate duce la falimentul operatorului, întrucât prețurile la combustibil au crescut, iar costurile de întreținere s-au majorat.
2. ALEGERI USR CONSTANȚA
Senatorul Remus Negoi este noul președinte al filialei județene USR Constanța. Membrii formațiunii politice s-au întrunit în cadrul sesiunii de alegeri interne, fiind votată și componența Biroului Județean. Totodată, au fost aleși și cei 20 de delegați care vor reprezenta USR Constanța la Congresul Național din data de 21 iunie. Reamintim, consilierul local Florin Cocargeanu este președintele organizației municipale.
3. IPJ BLOCADA
Polițiștii constănțeni au desfășurat activități în cadrul acțiunii Blocada în acest sfârșit de săptămână pentru asigurarea climatului optim de ordine și siguranță publică, creșterea gradului de disciplină rutieră și prevenirea traficului și consumului de droguri. Potrivit reprezentanților IPJ, acțiunile au avut loc în municipiu, stațiunea Mamaia și Portul Constanța. Au fost legitimate 245 de persoane și au fost verificate 145 de vehicule. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 111 sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 60.000 de lei.
4. CUT MITROI DELFINARIU
Consiliul Județean Constanța este în procedura de informare privind achiziționarea de delfini, a declarat președintele instituției, Florin Mitroi. Amănunte aflăm de la acesta.
CUT MITROI DELFINARIU
Președintele CJC, Florin Mitroi
5. CITY TOUR PE TRASEU
Turiștii și constănțenii pot face din nou turul orașului și al stațiunii Mamaia cu autobuzele etajate. Linia City Tour este deservită de 6 autobuze care circulă zilnic, între orele 9:00-22:00. La prima cursă, autobuzele vor pleca simultan din cele două capete de linie: Gară și Mamaia. Ultimele curse ale zilei vor fi de la ora 20:40 din Gară și de la 22:00 din Mamaia. Prețul unei călătorii este de 7 lei, iar biletul pentru o zi costă 11 lei.
METEO – Vremea la Constanța în următoarele 24 de ore va fi în general frumoasă și se va încălzi. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 16 grade, iar cea maximă de 28 de grade celsius.
DIMINEAȚĂ -
1. SINTEZĂ – 1
2. SINTEZĂ – 4
3. SINTEZĂ – 2