SINTEZĂ, 04.05.2025

1. CUT ISU ACCIDENT FEROVIAR

Un accident feroviar între două trenuri a avut loc în Gara Constanța. Amănunte aflăm de la purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Anamaria Stoica.

CUT ISU ACCIDENT FEROVIAR

Reprezentanții IPJ au declarat că în cauză a fost deschis un dosar penal pentru vătămare corporală din culpă, iar rezultatele etilotest și drugtest prelevate de la cei doi mecanici au fost negative. Totodată, CFR Călători a pus la dispoziție 2 garnituri de tren, iar pasagerii care se aflau în trenul spre București au fost relocați în acestea.

2. MIROS PETROL NEIDENTIFICAT

De la începutul lunii, locuitorii din municipiu au reclamat un miros de produse petroliere în mai multe zone din oraș. Echipa de permanență a Gărzii de Mediu Constanța a început verificările, împreună cu echipele de intervenție ale RAJA SA și ISU Dobrogea, în zonele vizate. Măsurătorile nu au înregistrat prezența unor gaze sau emisii de compuși organici volatili care să depășească valorile normale. Verificările au continuat pe traseele de colectare/evacuare a apelor uzate, fără a fi identificate produse petroliere în aceste rețele. Măsurătorile și verificările în teren vor continua și în perioada următoare, până la identificarea sursei mirosului reclamat.

3. RAZIE IPJ MINIVACANȚĂ

Polițiștii rutieri au desfășurat o acțiune de amploare pentru creșterea gradului de siguranță rutieră, în contextul minivacanței. Potrivit reprezentanților IPJ, oamenii legii au acționat cu precădere în stațiunea Mamaia și în zona de sud a litoralului. Au fost legitimate 330 de persoane și verificate 322 de vehicule, iar 293 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 33 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 30.000 de lei.

4. PROGRAM EVIDENȚĂ PERSOANE ALEGERI

Serviciul Evidență Persoane are un program special de lucru cu publicul în contextul alegerilor prezidențiale, pentru a se asigura eliberarea actelor de identitate necesare exercitării dreptului de vot. Sâmbătă, 17 mai, programul este 08:00-16:00, iar duminică, 18 mai, între orele 07:00-21:00. Vor fi soluționate, cu prioritate, cererile pentru eliberarea actelor de identitate expirate, pierdute, furate sau deteriorate.

5. BILANȚ JANDARMI 24 DE ORE

Aproximativ 200 de jandarmi au acționat ieri pentru siguranța cetățenilor. Potrivit reprezentanților Grupării Mobile Tomis, oamenii legii au oprit activitatea infracțională în 23 de cazuri, reținând în flagrant sau în urma sesizărilor primite 23 de autori, în contextul prevenirii și combaterii traficului și consumului ilicit de droguri. De asemenea, au fost conduse la sediul poliției peste 30 de persoane pentru cercetări suplimentare. Au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale, în valoare de 200 de lei, și au fost verificate peste 150 de persoane.

METEO – Vremea la Constanța în următoarele 24 de ore va fi caldă, dar va deveni în general instabilă. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după-amiaza, când trecător vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Temperatura minimă va fi de 12 grade, iar cea maximă de 22 de grade celsius.

DIMINEAȚĂ -

1. SINTEZĂ – 2

2. SINTEZĂ – 3

3. SINTEZĂ – 4