Seara 1, 2, 3
Dimineaţa 4, 5, 6
1. CJPC a închis mai multe restaurante care aparţin firmei care deţine Pizzeria Sabroso. Şeful Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu ne-a confirmat că au fost închise 5 restaurante. Acestea funcţionau doar virtual, pe aplicaţiile de comenzi online, iar mâncarea era preparată în bucătăria Sabroso.
2. Un tânăr de 18 ani care s-a urcat la volan fără permis a efectuat un viraj peste linia continuă şi a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor. Aceştia au pornit în urmărirea lui şi au reuşit să+l oprească după aproximativ 3 km. În urma verificărilor s-a consttat că acesta nu deţine permis pentru nicio categorie de vehicule, iar autoturismul este neînmatriculat, numerele fiind de la o altă maşină radiată din circulaţie. Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele şoferului.
3. Organizatorii Neversea au anunţat că ediția a 7-a a festivalului va avea loc în 2026, la Constanța. Anul acesta reprezentații Neversea şi autoritățile locale nu au reușit să identifice un sector de plajă liber de contracte care să corespundă standardelor festivalului. În ultimele luni, noi sectoare din Plaja Modern, locația unde s-a desfășurat până acum festivalul, au fost licitate. În următoarele săptămâni, cei care și-au achiziționat abonamente early bird pentru Neversea 2025, vor primi prin email opțiunile de utilizare a acestora.
4. Poliţiştii au întocmit dosar penal pe numele unui bărbat de 26 de ani în urma unui accident de ambarcaţiune. Potrivit reprzentanţilor IPJ, acesta a condus o ambarcaţiune pe Dunăre şi în dreptul comunei Ghindărești, acesta a acroșat o geamandură, iar în urma acestui incident au fostt rănite două femei, de 19 ani, respectiv 20 de ani. Acestea au fost transportate la o unitate medicală. În urma verificărilor efectuate de polițiștii Serviciului Siguranță Transporturi a rezultat că bărbatul nu deține certificat de conducător de ambarcațiune de agrement.
5. Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul teritorial Constanța vin cu precizări în dosarul în care a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, managerul Spitalului Orășenesc Cernavodă, Marius Sponoche pentru luare de mită. În data de 29 iulie 2024 acest a încheiat un contract reprezentând lucrări de renovare și modernizare bloc operator cu un operator economic, iar în ianuarie 2025, în calitate de manager al spitalului, Marius Sponoche a pretins suma de 30.000 de euro, de la administratorului firmei respective. O lună mai târziu, din această sumă a primit 15.000 de euro. Dosarul a fost trimis spre judecare la Tribunalul Constanța.
6. Mai sunt disponibile bilete de tratament la Casa de Pensii Constanța în 26 de staţiuni din ţară. Cei interesati se pot prezenta la ghișeu cu actul de identitate in original. De asemenea, este necesar şi biletul de trimitere eliberat de medicul de familie sau medicul specialist pentru statiunea solicitata.
Vremea va fi în general frumoasă și mai caldă decât normalul acestei date. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 11...12 grade, iar cea maximă de 20...21 de grade. Vor fi condiții de ceață.