1. Agenția Română de Salvare a Vieții Omenești pe Mare a intervenit cu nava SAR ARTEMIS, în cadrul unei operațiuni de evacuare medicală după ce un marinar aflat la bordul unei nave sub pavilion Malta a suferit un accident grav. Apelul de urgență a fost primit la Centrul Maritim de Coordonare după ce un membru al echipajului navei portcontainer sub pavilion Malta, aflată la intrarea în port a suferit o leziune severă la mâna dreaptă .Echipajul a ajuns la bordul portcontainerului, a preluat victima și a transportat-o în dana de pasageri a Portului Constanța. Marinarul a fost predat echipajului medical de Ambulanță.
2. În perioada 18 – 21 aprilie polițiștii constănțeni au desfășurat o amplă acțiune pentru prevenirea accidentelor de circulație. Peste 700 de șoferi au fost testați cu aparatul etilotest și în urma neregulilor constatate au fost aplicate 300 sancțiuni contravenționale, cele mai multe pentru depășirea limitei legale de viteză. Valoarea totală a amenzilor este de aproximativ 98.000 de lei. De asemenea, au fost suspendate 29 de permise de conducere, 12 dintre acestea pentru nerespectarea regimului legal de viteză. Totodată, au fost retrase 38 de certificate de înmatriculare și au fost constatate 6 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
3. Peste 400 de jandarmi ai Grupării Mobile Constanța au au desfășurat în perioada minivacanței de Paște peste 150 de misiuni. Au fost aplicate 14 amenzi în valoare totală de 3.350 de lei și au fost constatate 3 fapte de natură penală. De asemenea, au fost verificate în aplicația e-DAC peste 400 persoane. Reprezentanții Grupării Mobile Constanța spun că minivacanța de Paște s/a încheiat fără evenimente majore.
4. În perioada 25-26 aprilie va avea loc la Palatul Copiilor instuirea președinților și locțiitorii birourilor electorale ale secțiilor de votare pentru alegerile prezidențiale. Potrivit reprezentaților Prefecturii Constanța aceștia vor fi instruiți de către reprezentanții de la Autoritatea Electorală Permanentă, Serviciul de Telecomunicații Speciale și de cei de la Direcția Județeană de Statistică. Primul tur al aegerilor rezidențiale vor avea loc pe data de 4 Mai.
5. 122 de filtre rutiere au organizat polițiștii constănțeni în cadrul acțiunii Blocada. De asemenea, au fost legitimate aproape 2.500 de persoane și au fost verificate 1.876 de vehicule. Totodată, 845 de conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest. Oamenii legii au depistat 2 persoane date în urmărire națională și au constatat 17 infracțiuni la regimul circulației rutiere.
6. Anul acesta, înscrierea candidaților la examenul de titularizare se va face în perioada 5-16 mai. În situația în care înscrierea candidaților se face exclusiv online, perioada de înscriere va fi mai scurtă cu câteva zile și se va desfășura între 5 și12 mai. Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7, iar pentru suplinire cel puţin nota 5.
Vremea va fi în general frumoasă și mai caldă decât normalul acestei date. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 10...11 grade, iar cea maximă de 19...21 de grade. Spre dimineață vor fi condiții de ceață