Seara 1, 2, 3

Dimineaţa 4, 5, 6

 

1. Au fost atribuite 69% din subsectoarele propuse spre închiriere. Este vorba despre 57 din cele 83 de subsectoare care au fost închiriate pe o perioadă 10 ani. Acestea sunt situate în Năvodari, Mamaia, Constanța, Tuzla și Vama Veche și au două tipuri de destinații: agrement turistic și agrement cu funcție sportivă. Valoarea medie a chiriei ofertate a fost mai mare cu aproximativ 21% față de prețul de pornire. Conform prevederilor legale, 50% din sumele încasate vor merge către bugetul de stat, iar 50% vor fi utilizate pentru investiții în infrastructura de gospodărire a apelor, inclusiv pentru plaja Mării Negre.

 

2. Lucrările la noul bazin din cadrul Delfinariului Constnaţa sunt în desfăşurare, iar directorul Compelxului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Gelu Dănuţ Dincă spune că se doreşte ca de 1 mai să înceapă reprezentaţiile

CUT delfinariu lucrări

 

directorul Compelxului Muzeal de Ştiinţe ale Naturii, Gelu Dănuţ Dincă 

 

3. Polițiștii locali din Constanța au depistat o persoană care comercializa produse lactate în afara zonelor autorizate, în complexul Abator. Aceasta a fost sancționată contravențional cu o amendă în valoare de 2.500 de lei. De asemenea, s-a dispus măsura complementară a confiscării autoturismului utilizat în activitatea ilegală,. Autoritățile recomandă cetățenilor să achiziționeze produse lactate doar din locurile special amenajate și de la operatori economici autorizați deoarece produsele vândute în mod ilegal pot reprezenta un risc pentru sănătate.

 

4. Din acest an nicio activitate artistică stradală nu poate avea loc fără acordul oficial al Primăriei Constanța. Noul regulament adoptat de Primărie stabilește cine, unde, când și cum poate performa pe domeniul public. Regulamentul prevede condițiile necesare pentru desfășurarea actului artistic stradal, intervalele orare permise, zonele autorizate pentru astfel de activităţi şi procedura de autorizare.

 

5. Poliţiştii rutieri au desfăşurat o acţiune pentru verificarea legalității transporturilor de persoane. Aceasta s-a derulat pe principalele artere de circulație din județ. Au fost verificate 95 de mijloace de transport, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 64 de sancțiuni contravenționale, în valoare de aproximativ 17.000 de lei.

 

6. Ghișeele SPIT sunt închise între 18 și 21 aprilie. În această perioadă contribuabilii pot accesa serviciile publice online, oferite prin intermediul platformei de impozite și taxe e-Tax SPIT. Aceasta este disponibilă pe site-ul instituției, spit-ct.ro sau prin descărcarea aplicației mobile. Programul de lucru cu publicul va fi reluat marți, pe 22 aprilie, în intervalul orar 08.30-16.30.

 

 Vremea va fi în general frumoasă și normală termic. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare ziua. Temperatura minimă va fi de 8...9 grade, iar cea maximă se va situa în jurul valorii de 15 grade. Noaptea și dimineața, vor fi condiții de ceață