17:00

1. SINTEZĂ – 6

2. SINTEZĂ – 3

3. SINTEZĂ – 4

METEO


17:30 –
headuri

1. Primarul Constanței, Vergil Chițac, este obligat să convoace ședințele Consiliului Local în format fizic.

2. Luni, de la ora 10:00, în sala „Remus Opreanu”, va avea loc ședința Colegiului Prefectural.

3. Polițiștii au efectuat astăzi 39 de percheziții domiciliare în județ.

METEO – Vremea la Constanța în următoarele 24 de ore va fi rece. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va fi temporar noros și vor fi precipitații slabe, iar vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare. Temperatura minimă va fi de 0 grade, iar cea maximă de 9 grade celsius.

SINTEZĂ, 10.04.2025

1. ARME DEȚINUTE ILEGAL

Polițiștii Serviciului de Investigare a Infracționalității de Mediu au efectuat astăzi 40 de percheziții domiciliare, dintre care 39 în județul Constanța, la domiciliile unor persoane cercetate pentru săvârșirea infracțiunii de nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Potrivit IPJ, persoanele în cauză ar fi deținut în mod ilegal arme neletale, supuse autorizării, precum și arme artizanale, iar în perioada 2023-2025 ar fi achiziționat muniție din mediul online. În urma perchezițiilor au fost descoperite și ridicate 39 de arme neletale supuse autorizării și peste 7.000 de elemente de muniție neletală. Cercetările continuă sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța.

2. LUCRĂRI BD I.C. BRĂTIANU

Au fost impuse restricții parțiale de trafic rutier pentru decopertarea carosabilului pe un tronson al bulevardului I.C. Brătianu. Echipele de muncitori au intervenit între bulevardele Ferdinand și 1 Decembrie 1918. Lucrările de decopertare vor continua și mâine, în intervalul orar 08:00-15:30, iar traficul rutier va fi restricționat parțial pe segmentul aflat în lucru.

3. ȘEDINȚĂ COLEGIUL PREFECTURAL

Luni, de la ora 10:00, în sala „Remus Opreanu”, va avea loc ședința Colegiului Prefectural. În cadrul acesteia vor fi prezentate măsurile pentru perioada sărbătorilor pascale. La ședință vor participa reprezentanții mai multor instituții, printre care IPJ, ISU Dobrogea, Garda de Coastă, DSVSA, DSP sau SAJ.

4. CJPC CONTROL SOFRA

Comisarii de la Protecția Consumatorului au dispus oprirea temporară a prestării de servicii în urma unui control efectuat la un restaurant din municipiu. Potrivit șefului instituției, Horia Constantinescu, pereții aveau depuneri de praf, iar în spațiul alimentar au fost depistate mai multe insecte. Totodată, blocul alimentar nu era închis pe durata lucrărilor de reparații sau amenajări, iar în același timp se preparau și comenzile consumatorilor aflați la mese. A fost dispusă oprirea definitivă din circuitul consumului uman a 40kg de materie primă fără elemente de identificare și caracterizare și au fost aplicate două amenzi, în valoare totală de 17.500 de lei.

5. ARESTAȚI PREVENTIV FURT MAGAZIN FERDINAND

Cei doi minori care au amenințat cu arma vânzătoarea unui magazin de pe bulevardul Ferdinand au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Potrivit reprezentanților Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanța, aceștia au fost cercetați pentru tâlhărie calificată și nerespectarea regimului armelor și munițiilor. Cei doi au pătruns săptămâna trecută într-un magazin, iar prin amenințarea și tragerea unui foc cu o armă neletală au deposedat o persoană de un telefon și un portofel ce conținea încasările magazinului. Arma era deținută fără drept, fiind supusă autorizării.

6. ȘEDINȚE CLM FORMAT FIZIC

Primarul Constanței, Vergil Chițac, este obligat să convoace ședințele Consiliului Local în format fizic după ce Tribunalul Constanța a admis plângerea depusă de consilierul local independent Felicia Ovanesian. Decizia magistraților nu este definitivă și poate fi atacată. Hotărârea Tribunalului Constanța îl obligă pe primar să convoace ședințele cu participare online doar în situații excepționale care fac imposibilă prezența consilierilor locali la locul desfășurării ședințelor.

METEO