SINTEZĂ, 13.02.2025
17:30 – headuri
1. Executivul a adoptat în ședința de astăzi un act normativ privind extinderea regimului de zonă liberă în Portul Constanța – zona Midia.
2. Dan Diaconescu a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Constanța la 8 ani și 4 luni de închisoare.
3. Trei persoane au fost arestate preventiv pentru trafic de droguri de risc și mare risc.
METEO – Vremea la Constanța în următoarele 24 de ore va fi în general frumoasă și va deveni caldă pentru această dată. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 1 grad, iar cea maximă de 10 grade celsius.
1. EXTINDERE ZONA LIBERĂ PORTUL CONSTANȚA
Executivul a adoptat în ședința de astăzi un act normativ pentru consolidarea poziției strategice a Portului Constanța în rețeaua europeană de transport. Măsura prevede extinderea regimului de zonă liberă în Portul Constanța – zona Midia. În urma acestei decizii, teritoriile Portului Midia sunt integrate oficial în Portul Constanța. Inițiativa vizează modernizarea infrastructurii portuare, stimularea fluxurilor comerciale prin sporirea capacităților logistice, asigurarea unui regim vamal unificat pentru operatorii portuari și creșterea volumului schimburilor comerciale internaționale. Această măsură va contribui la consolidarea Portului Constanța ca hub logistic esențial la Marea Neagră.
2. DIICOT DROGURI
Procurorii DIICOT Constanța au dispus reținerea a 3 inculpați pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Potrivit DIICOT, pe parcursul acestui an, un inculpat a procurat și deținut droguri în scopul comercializării, fiind prins în flagrant de polițiști în timp ce deținea astfel de substanțe, mai multe cântare electronice de precizie și un aparat de vidat. În cursul urmăririi penale a fost prins în flagrant în municipiu un alt inculpat ce deținea mai multe pachete cu droguri pregătite pentru comercializare. Judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Constanța au dispus arestarea preventivă a inculpaților pentru 30 de zile.
3. PROGRAM RESPECT MODIFICAT
Primăria Constanța a anunțat că beneficiază de Programul RESPECT doar persoanele care au achitat sumele datorate bugetului local la termenul scadent. Pe 31 martie se încheie primul trimestru de plată a taxelor și impozitelor către bugetul local. Plata acestora este o condiție esențială pentru acordarea tichetelor valorice pe suport electronic, aferente Programului „RESPECT”.
4. CONDAMNARE DAN DIACONESCU
Dan Diaconescu a fost condamnat de magistrații Judecătoriei Constanța la 8 ani și 4 luni de închisoare. Fostul patron OTV este acuzat de acte sexuale cu minori. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată cu apel.
5. PARFUMURI CONTRAFĂCUTE
Polițiștii de frontieră români au confiscat în Mangalia mai multe bunuri susceptibile a fi contrafăcute. Potrivit purtătorului de cuvânt al Gărzii de Coastă, Andrei Ene, oamenii legii au controlat un autocar pe DN39, care se deplasa pe ruta Turcia-România. În urma controlului au fost descoperite 84 de parfumuri, estimate la aproximativ 60.000 lei, inscripționate cu numele unor mărci cunoscute. Bunurile au fost ridicate, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de punere în circulație a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.
6. APEL DONARE DE SÂNGE
Reprezentanții Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța au declarat că este nevoie de donatori de sânge, în special din grupele 0 negativ și AB negativ. Potrivit acestora, solicitările pentru aceste grupe sunt extrem de mari, în timp ce rezerva este scăzută. Cei care au o stare bună de sănătate și vor să ajute pacienții care au nevoie de tratament transfuzional sunt așteptați la Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Constanța, de luni până vineri, în intervalul orar 07:30-13:30.