SINTEZĂ, 16.01.2025
17:30 – headuri
1. Consilierii locali se întrunesc mâine, de la ora 12:00, în ședință extraordinară.
2. Centrul Local de Combatere a Bolilor Constanța a stabilit astăzi un plan de măsuri în urma confirmării unui focar de pestă porcină africană la o exploatație din localitatea Fântânele.
3. O nouă trecere de pietoni a fost amenajată în municipiu, la intersecția străzilor Chiliei și Tabla Buții.
METEO – Vremea la Constanța în următoarele 24 de ore va fi în general frumoasă. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de -1 grad, iar cea maximă de 8 grade celsius.
1. ȘED CLM
Consiliul local al municipiului Constanța se întrunește mâine, de la ora 12:00, în ședință extraordinară. Aceasta se va desfășura prin mijloace electronice, printr-o platformă online de videoconferință. Pe ordinea de zi sunt proiectele privind constatarea încetării de drept înainte de expirarea duratei normale a mandatului de consilier local al lui Hristu Cosmin și vacantarea locului deținut de acesta sau cel privind reabilitarea, modernizarea și dotarea Grădiniței cu program prelungit „Lumea copiilor”.
2. CUT ISU EXPLOZIE BUTELIE
În această dimineață a avut loc o explozie în municipiu. Mai multe amănunte aflăm de la purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica.
CUT ISU EXPLOZIE BUTELIE
Purtătorul de cuvânt al ISU Dobrogea, Ana Maria Stoica
3. PICOIU RĂMÂNE PREFECT
Adrian Teodor Picoiu rămâne prefectul județului Constanța. Potrivit surselor din PNL, cel mai probabil una dintre funcțiile de subprefect va ajunge la PSD, iar cea de-a doua la minorități. Reamintim că Adrian Picoiu a fost numit oficial prefect al județului în luna octombrie a anului trecut.
4. FORȚELE NAVALE
Șeful Statului Major al Forțelor Navale, viceamiralul Mihai Panait, a participat la ceremonia de schimbare a comenzii Grupului operativ pentru combaterea minelor marine din Marea Neagră. În cadrul întâlnirii trilaterale dintre Bulgaria, România și Turcia au fost discutate și propuneri pentru îmbunătățirea eficienței grupării pentru următoarele 12 luni. Comanda Grupării va fi asigurată pentru următoarele 6 luni de Forțele Navale ale Bulgariei, iar în cea de-a doua jumătate a anului de Forțele Navale Române. Principalul scop al Grupului operativ este menținerea în siguranță a traficului maritim în Marea Neagră.
5. TRECERE PIETONI
O nouă trecere de pietoni a fost amenajată în municipiu, într-o zonă cu trafic rutier intens, la intersecția străzilor Chiliei și Tabla Buții. Echipele de muncitori au aplicat marcajele transversale și au montat indicatoarele rutiere. Măsura a fost instituită pentru a crește gradul de siguranță în această zonă.
6. RESTRICȚII DN22C POD
Au fost instituite restricții de circulație pe podul de pe DN22C, la km 38, peste canalul Poarta Albă-Midia-Năvodari, pe calea 2 de circulație, în direcția Murfatlar-Medgidia. Potrivit reprezentanților CNAIR, măsura a fost necesară pentru începerea lucrărilor de reabilitare. Traficul rutier se va desfășura pe câte o bandă de circulație în ambele direcții, pe benzile destinate sensului Medgidia-Murfatlar. Valoarea contractului este de peste 21.000.000 de lei, fără TVA. Durata de execuție prevăzută prin contract este de 11 luni de la data începerii lucrărilor.