SINTEZĂ, 11.01.2025

1. ACȚIUNE IPJ

Polițiștii constănțeni au desfășurat acțiuni pentru prevenirea și combaterea faptelor comise cu violență, asigurarea unui climat optim de ordine și siguranță publică și prevenirea accidentelor rutiere. Potrivit reprezentanților IPJ, au fost legitimate peste 100 de persoane și au fost verificate 68 de autoturisme. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 26 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 9.000 de lei.

2. ROMÂNIA ÎN VISA WAIVER

România a fost admisă oficial în Programul american Visa Waiver. Potrivit unui comunicat al Guvernului, cetățenii români vor putea călători în Statele Unite fără viză de la sfârșitul lunii martie, pentru perioade de până la 90 de zile, în scop turistic sau de afaceri. România a fost admisă în Programul Visa Waiver ca urmare a îndeplinirii criteriilor tehnice de securitate necesare și a devenit cea de-a 43-a țară inclusă în program.

3. ABADL DIGURI COSTINEȘTI

A început construcția digurilor în zona Costinești – lot 6, după avizarea proiectului tehnic. Potrivit reprezentanților Administrației Bazinale de Apă Dobrogea-Litoral, lucrările vizează înnisiparea artificială a plajei, prin care se vor crea 16 hectare de plajă nouă, îndepărtarea structurilor costiere vechi și construirea unor noi astfel de structuri, având ca scop reducerea pierderilor de sedimente, prevenirea retragerii liniei țărmului și protecția împotriva eroziunii. Valoarea totală a proiectului este de peste 3.000.000.000 de lei.

4. DEMOLARE BAZAR LA RUȘI

Luni începe procesul de demolare a bazarului de pe strada Eliberării. Directorul Confort Urban, Teo Hira, ne-a declarat că proprietarii tarabelor au primit notificări încă de anul trecut pentru a elibera spațiul și au avut la dispoziție aproximativ 2 luni pentru a-și vinde marfa din stoc. În acest spațiu urmează să fie amenajate un parc și o parcare.

5. CENTRE EVALUARE COMPETENȚE BAC

În județul Constanța sunt 51 de centre pentru evaluarea competențelor lingvistice și digitale din cadrul examenului de Bacalaureat. La acestea sunt arondate alte 12 unități de învățământ liceal din județ. Reamintim, probele de competențe se vor desfășura anul acesta în perioada 27 ianuarie - 7 februarie, iar probele scrise vor începe pe 10 iunie.

METEO – Vremea la Constanța în următoarele 24 de ore va fi schimbătoare ca aspect și va continua să se răcească. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 0 grade, iar cea maximă de 4 grade celsius.

DIMINEAȚĂ -

1. SINTEZĂ – 1

2. SINTEZĂ – 2

3. SINTEZĂ – 3