Seara 1, 2, 3
Dimineata 4, 5, 6
1. Un bărbat s-a autoincendiat aseară la Năvodari. Poliţiştii s-au deplasat la faţa locului în urma unei sesizări şi au constatat că bărbatul de 51 de ani şi-a dat foc în timp ce se afla în incinta parcului, într-o sală de jocuri. Acesta a suferit arsuri pe 50% din suprafaţa corpului şi a fost transferat la un spital din Timişoara. În cauză, se efectuează cercetări pentru vătămare corporală din culpă şi urmeaz să se stabilească circumstanţele în care s-a produs incidentul.
2. Consiliul Superior al Magistraturii a respins cererea judecătoarei Ioana Ancuţa Popoviciu de revenire la Judecătoria Mangalia. Fosta președintă a completului de judecată din dosarul accidentului de la 2 Mai a cerut în luna iunie Consiliului Superior al Magistraturii să-i aprobe revenirea la Judecătoria Mangalia. Decizia CSM poate fi atacată. Vă reamintim, Ioana Ancuţa Popoviciu s-a transferat la cerere la Judecătoria Constanța, după ce Inspecția Judiciară anunțase că s-a autosesizat în legătură cu modalitatea de desfășurare a ședințelor din dosar. Aceasta a fost sancționată disciplinar de două ori.
3. A fost suplimentată ordinea de zi a şedinţei Consiliului Local de vineri. Au fost adăugate ale 3 proiecte. Unul dintre acestea face referire la scoaterea din funcţiune şi casarea vapoarelor amplasate la intrările în oraş, iar cel de-al doilea proiect prevede aprobarea componenţei Comisiei de evaluare a activităţii managerului de la CSM Constanţa. De asemenea, consilierii vor vota şi pentru alocarea unor sume din bugetul local pentru premierea sportivei Sabrina Voinea care a obţinut performanţe deosebile la Jocurile Oimpice de la Paris.
4. Accident rutier produs pe bulevardul Ferdinand la instersecţie cu strada Mihai Viteazu. Un autoturism s-a răsturnat în intersecţie după ce s-a ciocnit cu o altă maşină. La faţa locului au ajuns pompierii şi un echipaj SMURD.3 persoane au fost implicate în accident şi una dintre ele a fost transportată la spital pentru ingrijiri medicale, Traficull în zonă este dirijat de poliţişti până când va fi ridicat autovehiculul răsturnat de pe carosabil.
5. Toate loturile de calendare de Crăciun din ciocolată produse de firma Millano şi livrate în magazinele Lidl din România au fost retrase. Măsura a fost luată din cauza unui gust „nespecific” care nu reflectă calitatea și savoarea standard a produsului. Clienții pot returna produsul în orice magazin Lidl pentru a primi contravaloarea acestuia.
6. Duminică se sărbătoresc 20 ani de la înființarea Inspectoratului General pentru Situații de Urgență. IGSU este o componentă esențială a Sistemului Național de Management a Situațiilor de Urgență. Inspectoratul asigură răspunsul pentru gestionarea incendiilor, inundațiilor sau alunecărilor de teren, dar şi în caz de cutremur sau epidemii.
Vremea va fi normală termic. Cerul va fi temporar noros și vor fi posibile ploi slabe sau burnița. Vântul va sufla slab și moderat,cu intensificări în timpul zilei (rafale, în general de 50...55km/h). Temperatura minimă va fi de 2...3 grade, iar cea maximă se va situa în jurul valorii de 7 grade.