1. Curtea Constituţională a României a anultat alegerile prezidenţiale care vor fi reluate de la 0. Decizia este definitivă şi a fost luată în urma analizării documentelor desecretizate de către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. Guvernul urmează să stabilească o nouă dată pentru alegeri. În diaspora votul pentru turul 2 a început deja de astăzi, dar secţiile nu se pot închide până când decizia CCT nu este publicată în monitorul oficial. 

 

2. O femeie, in varsta de 72 de ani a murit după ce a fost lovită de un autocamion în localitatea Lumina. Accidentul a avut loc pe str. Vantului. La faţa locului au ajuns pompierii de la staţia Midia cu 2 echipaje SMURD, dar şi un echipaj de la Serviciul Judeţean de Ambulanţă. Cadrele medicale nu auputut decat să declare decesul victimei

 

3. Un şofer a trecut cu maşina pe culoarea roșie a semaforului, la intersecția bulevardului Tomis cu strada Ion Rațiu din municipiul Constanța. Polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire a autoturismului  însă cei doi ocupanți ai vehiculului au deschis portierele și au fugit.
Polițiștii au pornit în urmărirea lor şi au reuşit să-l imobilizeze pe unul dintre bărbaţi, în vârstă de 21 de ani, care a fost dus la sediul poliției. În urma cercetărilor, a fost identificat şi cel de-al doile bărbat,  de 20 de ani. Nicunul dintre ocupanții vehiculului nu deține permis de conducere.

 

4. Regulamentul privind autorizarea activității artiștilor stradali în spațiul public al municipiului Constanța a intrat în consultare publică. Proiectul poate fi consultat la sediul Direcţiei Organizare Evenimente din Str. Cuza Vodă nr.27 sau pe site-ul primăriei. Propunerile, sugestiile sau opiniile cu valoare de recomandare pot fi trimise prin poştă sau pe e-mail.

 

5. Serviciul Autorizări Construcții din cadrul Direcţiei Generale Urbanism şi Patrimoniu îşi întrerupe activitatea în perioada 16 decembrie – 10 ianuarie la Centrul de Informare Cetăţeni dn incinta City Park Mall. În aceste condiţii, nu se mai înregistrează documentaţii de urbanism. Măsura este valabilă şi pentru documentaţiile transmise pe e-mail sau prin aplicaţiile puse la dispoziţia cetăţenilor. Excepţie fac solicitările privind prelungirea actelor administrative, autorizaţii de construire sau desființare şi certificate de urbanism. 

 

6. Magistraţii Tribunalului Constanţa au dat un nou termenâ pe 20 decembrie în dosarul accidentului de la 2 Mai. Astăzi a fost a 13 înfăţişare, iar avocatul lui Vlad Pascu a cerut o altă expertiză din partea IML. Vă reamintim, Vlad Pascu este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi părăsirea locului accidentului. Acesta s-a urcat băut la volan şi a provocat un accident în urma căruia 2 tineri au murit şi alţi 3 au fost răniţi.

 

Vremea va fi în general închisă și se va încălzi. Cerul va fi mai mult noros și temporar va fi burniță sau ploaie slabă. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare (rafale în general de 40 -45 km/h). Temperatura minimă va fi de 8...9 grade, iar cea maximă va fi de 13...14 grade.