Seara 1, 2, 3
Dimineaţa 4, 5, 6
1. Cinci incidente electorale au fost semnalate la IPJ Constanța. la laegerile parlamentare care au avut loc ieri. Potrivit polițiștilor, un bărbat în vârstă de 26 de ani ar fi postat pe o rețea de socializare o filmare prin care ar fi incitat publicul la violență pe criterii de apartenență politică. Oamenii legii efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de incitare la violență, ură sau discriminare.De asemenea, tot ieri polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au fost sesizați cu privire la faptul că în comuna Băneasa ar fi continuat propaganda electorală după încheierea perioadei alocate în acest sens, prin amplasarea de afișe electorale în apropierea Căminului Cultural din localitate.Cercetările sunt continuate de polițiști, și luarea măsurilor legale ce se impun.
2. 250 misiuni au executat pompierii constănțeni în weekend. Cele mai multe au fost pentru acordarea primului ajutor și transportarea la spital a persoanelor cu afecțiuni medicale. Militarii ISU au fost solicitați să intervină pentru localizarea și lichidarea a 5 incendii în urma cărora s-au înregistrat doar pagube materiale și au acţionat în cazul a 3 accidente rutiere soldate cu 4 victime. 2 dintre ele au fost ulterior transportate la spital.
3. 2 şoferi au fost surpinşi la volan sub influenţa alcoolului şi cu permisele de conducere suspendate. Unul dintre ei a fost oprit în trafic în comuna Cobadin şi în urma testării cu aparatul etilotest a reieşit o alcoolemie de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat. Cel de-al doilea conducător auto, în vîrstă de 25 de ani, a fost prins la volan cu o alcoolemie de 0,79%. Ambii şoferi au fost dusi la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.
4. 1.285 de amenzi în valoare de peste 550.0000 lei au aplicat poliţiştii locali în urma acţiunilor desfăşurate în municipiul Constnaţa. Au fost prinse în flagrant 4 persoane care deţineau substanțe cu efect psihoactiv, au fost constatate încălcări ale legii în domeniul activității comerciale şi au fost aplicate 25 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul disciplinei în construcții. De asemenea, au fost aplicate 70 de amenzi persoanelor care călătoreau fără bilet în mijloacele de transport în comun. În plus, 47 de autovehicule au fost ridicate de pe domeniul public.
5. Patru poduri din județul Constanța vor intraq in reabilitare . Este vorba despre podurile din localitățile Negureni, Viișoara și Deleni iar refacerea acestora face parte dintr-un proiect ce vizează îmbunătățirea infrastructurii rutiere din regiuneiar , Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA a inițiat patru proceduri de licitație publică, având ca scop achiziționarea serviciilor necesare pentru efectuarea reparațiilor. Aceste lucrări vor contribui la creșterea siguranței și durabilității rețelei de drumuri.
6. S-a semnat contractul de finanțare pentru restaurarea, consolidarea și punerea în valoare a Casei Ion Bănescu. Valoarea contractului este de 232.000 lei cu TVA. Casa Ion Bănescu este clădire istorică edificată la începutul secolului al XX-lea și înscrisă în Lista monumentelor istorice. În prezent, pereții din cărămidă și planșeele din lemn prezintă semne de umezeală și fisuri pentru care s-au luat măsuri minime de sprijinire. După reabilitare, Casa Ion Bănescu va fi o resursă pentru domeniile educației, muncii, turismului și dezvoltării durabile.
Vremea va fi în general închisă și normală termic. Cerul va fi mai mult noros și trecător va burnița sau va ploua slab.
Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări trecătoare, la începutul intervalului, cu rafale de 40...45 km/h.
Temperatura minimă va fi de 2...3 grade, iar cea maximă se va situa în jurul valorii de 8 grade.