Seara 1, 2, 3

Dimineaţa 4, 5, 6

1. Biroul Executiv al PNL l-a validat, aseară ca preşedinte interimar al partidului pe preşedintele Consiliului Judeţean Bihor, Ilie Bolojan. Acesta a anunțat că pentru turul 2 al alegerilor prezidențiale PNL a luat decizia să o susțină pe Elena Lasconi. Candidatul liberalilor la alegerile prezidenţiale, Nicolae Ciucă, a demisionat din funcţia de preşedinte al PNL după ce s-a clasat pe locul cinci la primul tur al alegerilor prezidenţiale. Şi Mircea Geoană şi-a anunţat, astăzi, într-o conferință de presă susţinerea pentru Elena Lasconi, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale despre care a spus că este singurul candidat pro-european şi pro-NATO rămas în cursă.

 

2. Aplicația informatică destinată înregistrării la nivel național a inspecțiilor tehnice periodice a redevenit funcţională, iar activitatea stațiilor ITP autorizate a fost reluată în condiții normale. Asta înseamnă că orice posesor de vehicul se poate prezenta la stațiile ITP de unde va primi pe loc documentele care atestă efectuarea inspecției. Angajații RAR au procesat în sistemul informatic documentele emise offline în perioada în care au fost înreruperi în funcționarea bazelor de date. Totodată, poate fi desfășurată activitatea și la agenții economici care montează, repară și verifică tahografe sau limitatoare de viteză.

 

3. Neculai Mitrea, cunoscut drept Şacalul a fost condamnat la Constanța, în dosarul în care a fost trimis în judecată de procurorii din Tulcea pentru conducerea unui vehicul fără permis, refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice și furtul în scop de folosinţă. Magistraţii l-au condamnat doi ani și două luni de închisoare, iar decizia Curții de Apel Constanța este definitivă. Neculai Mitrea a fost trimis în judecată în acest dosar anul trecut de procurorii din Tulcea, iar din luna Septembrie este în arest preventiv alături de concubina sa, fiind acuzaţi de 2 crime comise pe raza judeţului Constanţa.

 

4. 22 controale au efectuat inspectorii ITM în cadrul Campaniei privind verificarea modului în care se respectă legislaţia în domeniul relaţiilor de muncă în transportul rutier. În urma verificărilor s-au dispus 13 măsuri obligatorii de remediere a deficienţelor constatate și s-au aplicat 5 amenzi în valoare de 7.500 lei, pentru încălcări ale prevederilor legale referitoare la timpul de muncă și de odihnă, evidența orelor prestate și repausul săptămânal. Pentru alte neconformităţi care nu au putut fi constatate de către inspectorii de muncă masurile de remediere sau sacțiunile au fost dispuse de către inspectori din  cadrul Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier

 

5. Pentru a asigura desfășurarea în condiții optime a procesului electoral Serviciul de Evidență a Persoanelor Constanța își adaptează programul de lucru cu publicul. Scopul este de a soluționa în mod operativ solicitările privind eliberarea documentelor de identitate pentru persoanele cu drept de vot. Pe 30 noiembrie şi 7 decembrie progamul de lucru este între 8.00 şi 16.00, iar pe 1 şi 8 decembrie în intervalul orar 7.00-21.00.

 

6. Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat în Punctul de Trecere a Frontierei Ostrov, un cetățean român care a prezentat pentru control un certificat de înmatriculare fals. Bărbatul de 31 de ani transporta pe o platformă auto un autoturism înmatriculat în România, iar poliţiştii de frontieră au constatat că certificatul de înmatriculare emis de către autoritățile din România prezenta neconcordanțe cu elementele de formă și fond specifice unui document autentic. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că documentul este fals, iar în cauză se efectuează cercetări pentru fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.

 

Vremea va fi normală termic. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă se va situa în jurul valorii de 4 grade, iar cea maximă va fi în jur de 8 grade.