Seara 1, 2, 3

Dimineaţa 4, 5, 6

 

1. Palatul Copiilor din Constanța a fost înștiințat că s-a procedat la înființarea popririi asupra tuturor sumelor prezente și viitoare pe care le are de încasat de la Inspectoratul Școlar Județean și de la Ministerul Educației până la valoarea de aproximativ 70.000 lei reprezentând contravaloarea unor lucrări efectuate de către o firmă. Totodată, au fost primite și înștiințări de deconectare de la toți furnizorii: energie electrică, energie termică și apă. Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean, Sorin Mihai a declarat că ISj va verifica dacă Palatul Copiilor Constanța a făcut toate demersurile necesare pentru a nu se ajunge în situația executării silite și modul în care sunt gestionate fondurile publice de către această instituție de învățământ.

 

2. Două autoturisme de lux, căutate de către autoritățile din Suedia au fost descoperite de poliţiştii de frontieră în Portul Contanţa. Aceştia au efectuat controlul asupra unui autoturism, înmatriculat în Suedia, aflat în posesia unui cetățean din Belarus şi au constatat că autovehiculul figurează semnalat ca bun căutat în vederea confiscării, alertă introdusă de autorităţile din Suedia. Autoturismul urma să fie exportat în Turcia pe o navă tip RO-RO. Cel de-al doilea autoturism se afla în posesia unui cetățean din Tadjikistan și trebuia să ajungă în Georgia pe acelaşi tip de navă. Autovehiculele, evaluate la aproximativ 130.000 de euro, au fost confiscate. În ambele cazuri, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări pentru tăinuire.

 

3. Elevii și preșcolarii s-au întors astăzi în bănci după vacanţa de toamnă. A începutul modulul II care se va încheia pe 20 decembrie. Vacanța de iarnă este programată în perioada 21 decembrie - 7 ianuarie, iar pentru unităţile de învăţământ din judeţul Constanţa vacanţa de ski este în perioada  12 februarie - 3 martie. Vacanţa de primăvară este între  18 şi 27 aprilie , iar anul şcolar se încheie  pe 20 iunie. Pentru elevii din clasele terminale de liceu cursurile se termină pe 6 iunie, iar pentru cei de clasa a VIII-a pe 13 iunie.

 

4. Un copil de 5 ania fost lovit de o maşină în municipiul Constanţa. Accidentul a avut loc în această după amiază pe aleea Capidava. La faţa locului a ajuns un echipaj SMURD de la Detaşamentul Fripis. Cadrele medicale au găsit victima conştientă şi cooperantă. Copilul a fost preluat de ambulanţă şi transportat la spital.

 

5. 1.400 de sancțiuni contravenționale în cuantum de aproape 630.000 lei au aplicat poliţiştii locali constănţeni săptămna trecută în urma acţiunilor desfăşurate în municipiu. Cele mai multe amnezi au fost pentru nerespectarea prevederilor legale din domeniul circulației pe drumurile publice. Au fost aplicate sancţiuni pentru comeţ ambulant, nerespectarea disciplinei în construcţii, cerşetorie sau pentru cei care mergeau fără bilet cu mijloacele de transport în comun. De asemenea, 45 de autovehicule au fost ridicate de pe domeniul public.

 

6. Un bărbat de 35 de ani care s-a urcat băut la volan a refuzat să oprească la semnalul poliţiştilor pe D.N.3. Oamenii legii au plecat în urmărirea lui şi l-au interceptat pe marginea Canalului Dunăre - Marea Neagră. Șoferul a fost legitimat și testat cu aparatul etilotest, iar rezultatul a fost de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat. Acesta a fost condus la o unitate medicală, pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge.

 

Vremea  va fi în general frumoasă, dar rece Temperatura minimă va fi în jur de 3grade, iar cea maximă nu va depăşi 8 grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în prima parte a intervalului