Seara 1, 2, 3
Dimineaţa 4, 5 ,6
1. Fostul manager interimar al Serviciului de Ambulanță Județean Constanța Ionuţ Cealera, a dat în judecată Agenția Națională de Integritate, pentru anularea raportului în care inspectorii au spus că s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate. Dosarul a fost depus la Curtea de Apel Constanța iar magistrații urmează să fixeze primul termen în proces. Cazul se află pe rolul Secției de Contencios administrativ și fiscal a instanței. Vă reamintim, ANI a constatat starea de incompatibilitate a lui Ionuţ Cealera pentru că a deținut simultan cu funcția publică de manager general interimar al SAJ Constanța și funcția salarizată de medic primar în cadrul unei societăți comerciale.
2. 280 de persoane auparticipat astăzi la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi care s-a desfăşurat la Universitatea Maritimă Constanţa. Printre participanţi fu fost şi 50 de cetăţeni ucraineni, dar şi 8 deţinuţi de la Penitenciarul Poarta Albă. Aceştia au căutat locuri de muncă pentru perioada în care vor ieşi din detenţie. Cele mai multe posturi au fost pentru cei cu studii medii.
3. A fost cutremur în această dimineaţă în Marea Neagră. Seismul cu magnitrudinea de 5,6 grade pe scara Richter s-a produs la ora 10.16. Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, epicentrul a fost sitaat la 14,5 km adîncime. Cutremurul s-a resimţit atât în Constanţa cât şi în Mangalia.
4. Un autoturism de lux, în valoare de peste 1.000.000 lei, căutat de autoritățile din Suedia, a fost descoperit de poliţiştii de frontieră în Portul Constanța. Maşina era pregătită pentru a fi exportată în Georgia. La volan se afla un cetăţean georgian, în vârstă de 50 de ani. În urma verificărilor poliţiştii de frontieră au stabilit că autoturismul urma să fie exportat în Georgia pe o navă tip RO-RO, Maşina a fost indisponibilizată la sediul instituției pentru continuarea anchetei, iar în cauză se fac cercetări pentru tăinuire.
5. NATO începe de luni un exercițiu nuclear deasupra Europei. La antrenament vor participa zeci de aeronave, bombardiere grele și avioane de vânătoare din 13 țări și 2.000 de militari. Exercițiile nu vor include utilizarea de arme nucleare, însă militarii vor simula operațiuni în care avioane transportă bombe nucleare americane.
6. Tinerii care au împlinit 18 ani și care frecventează cursurile unei unități de învățământ de nivel liceal sau profesional primesc în continuare alocaţie de stat. În acest sens unitățile de învățământ trebuie să transmită Inspectoratului Școlar Județean Constanța dosarele complete ale solicitanților. Termenul de trimitere a dosarelor către ISJ este data de 5 a fiecărei luni.
Vremea va deveni în general instabilă și se va răci. Cerul va fi temporar noros și în a doua parte a nopții si primele ore ale zilei vor fi averse și descărcări electrice. Vântul moderat cu intensificări temporare, cu rafale de 45 - 55 km/h. Temperatura minimă va fi de 17 grade, iar cea maximă va fi de 18 de grade.