1. 60 de percheziţii domiciliare sunt în desfăşurarea în București și 12 județe printre care și Constanţa la domiciliile unor persoane fizice și sediile sau punctele de lucru ale unor societăți comerciale. Procurorii DNA efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, în perioada 2023-2024. La acţiune participă şi jandarmii constănţeni.

 

2. Ioana Ancuța Popoviciu, judecătoare în dosarul accidentului de la 2 Mai, care îl vizează pe Vlad Pascu, a fost suspendată din funcţie pentru 3 luni. Decizia  Consiliului Superior al Magistraturii poate fi atacată cu recurs în termen de 15 zile. Inspecţia Judiciară a fost sesizată după ce judecătoarea a întrebat dacă este prezentă în sala de judecată una dintre victimele decedate în accident

 

3. Pensionarii care au primit sume necuvenite din cauza greșelilor de recalculare nu vor mai fi obligați să returneze banii. Propunerea a fost aprobată în Senat. Scutirea de la plata debitelor rezultate în urma erorilor apăute la recalularea pensiilor se aplică indiferent de categoria de pensie a beneficiarului. Debitele care au apărut din vina debitorului, cum ar fi folosirea de către acesta a unor documente eliberate cu nerespectarea legii sau declararea unor date neconforme cu realitatea, nu fac obiectul scutirii de la plată

 

4. Două instituții de învăţământ din județul Constanța au fost decorate de preşedintele Klaus Iohannis cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ" în grad de Cavaler cu prilejul Zilei Mondiale a Educaţiei. Este vorba despre Liceul Teoretic „Emil Racoviță" din Techirghiol şi Liceul Tehnologic „Mihai Viteazul" din localitatea Mihai Viteazu. Această decorație este „în semn de apreciere şi recunoștință pentru contribuția dascălilor la dezvoltarea României prin educație, pentru profesionalismul și dăruirea de care au dat dovadă, preocupându-se de continua îmbunătățire a actului educațional”.

 

5. Poliţiştii constănţeni au efectuat percheziții domiciliare  în municipiul Constanța în cadrul unui dosar de trafic de persoane. 2 bărbaţi sunt cercetaţi în această cauză. Potrivit reprezentanţilor IPJ, spre sfârșitul anului 2013, în calitate de antrenor al lotului național feminin de sporturi de iarnă, unul dintre suspecţi a obligat 3 victime prin abuz de autoritate, şi inducere în eroare cu privire la obținerea unor performanțe sportive, să practice prostituţia. Fetele erau cazate într-un imobil din municipiul Constanța și transportate în țară și în străinătate, unde erau constrânse să întrețină acte sexuale cu bărbați, în scopul obținerii unor sponsorizări pentru lotul respectiv. De asemenea, în cursul lunii mai 2023, bărbatul a efectuat demersuri pentru ca una dintre victime să-și retragă sau să infirme declarația dată anterior în fața organelor de urmărire penală. Cel de-al doilea suspect a pus la dispoziție gratuit spațiile de cazare pe care le deţinea sportivelor lotului național feminin de sporturi de iarnă, însă, a impus, ulterior, cheltuieli fictive de cazare și masă şi a efectuat anumite plăți reprezentând sponsorizări, el fiin de fapt principalul beneficiar al serviciilor sexuale la care au fost obligate victimele. Poliţiştii au pus în executare 3 mandate de aducere emise pe numele a 3 martori care ar avea cunoștință despre activitățile infracționale desfășurate de suspecţi.

 

6. 20 din cele 40 de vehicule pentru care s-a emis dispoziție de ridicare de pe domeniul public au fost trasnportate în pacrul de maşini al municipalităţii. 15 dintre acestea erau abandonate și 5 fără stăpân. Cei care vor să le recupereze trebuie să se prezinte la sediul Direcției generale poliția locală Constanța. De asemenea, 20 de proprietari s-au conformat somațiilor aplicate și au eliberat domeniul public ori s-au pus în legalitate.

 

Vremea va fi mult mai caldă decât în mod obișnuit la această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 16 grade, iar cea maximă va urca până la 26 de grade. Noaptea și dimineața, vor fi condiții de ceață