SINTEZĂ, 15.09.2024
1. USR CANDIDAȚI PARLAMENTARE
USR Constanța și-a ales candidații pentru alegerile parlamentare din 1 decembrie. Potrivit reprezentanților formațiunii politice, în urma votului, lista de candidați pentru Senat este deschisă de Remus Negoi. Totodată, lista pentru Camera Deputaților este deschisă de Stelian Ion.
2. INTERVENȚII ISU
Militarii ISU au fost solicitați să intervină astăzi în județ. Potrivit reprezentanților ISU Dobrogea, pompierii constănțeni au lichidat cu succes un incendiu izbucnit în Medgidia. Fumul provenea de la subsolul blocului, la o instalație electrică improvizată. Au ars mai multe materiale textile. S-au autoevacuat 10 adulți și un copil. Totodată, militarii ISU s-au deplasat la un accident rutier între 2 autoturisme, dintre care unul răsturnat, la intersecția străzilor Meșterul Manole și Hatman Arbore din Constanța. În accident au fost implicate 6 persoane care au refuzat transportul la spital.
3. CONTROALE GARDA DE MEDIU
Comisariatul Județean Constanța al Gărzii Naționale de Mediu a demarat, începând cu luna august, controale tematice planificate la unitățile administrativ teritoriale și la operatorii de salubrizare din județ. Potrivit reprezentanților instituției, în urma controalelor au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 90.000 de lei, și s-au impus măsuri pentru remedierea neconformităților. În perioada următoare vor continua controalele la toate cele 70 de unități administrativ teritoriale și la toți operatorii de salubrizare din județ.
4. DEZINFECȚIE MAȘINI VAMĂ
În toate punctele vamale de pe raza județului va fi alocat personal veterinar permanent care va asigura controlul autovehiculelor care transportă animale vii și produse de origine animală. De asemenea, mijloacele de transport care intră în țară din Bulgaria vor fi obligatoriu dezinfectate. Măsurile au fost luate în urma confirmării focarului de variolă ovină și caprină în Bulgaria. De asemenea, fermierii trebuie să anunțe orice suspiciune de boală la Direcția Sanitar Veterinară.
5. ACȚIUNE IPJ
Polițiștii Serviciului Municipal de Ordine și Siguranță Publică au desfășurat acțiuni în localitățile Agigea și Cumpăna pentru prevenirea și combaterea faptelor cu violență și asigurarea fluenței traficului rutier. Potrivit reprezentanților IPJ, au fost legitimate 57 de persoane și au fost verificate peste 50 de autoturisme. În urma neregulilor constatate au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de aproximativ 4.000 de lei.
METEO – Vremea la Constanța în următoarele 24 de ore va fi schimbătoare ca aspect. Potrivit Centrului Meteorologic Regional Dobrogea, cerul va fi temporar noros și trecător va ploua în prima parte a nopții. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura minimă va fi de 14 grade, iar cea maximă de 24 de grade celsius.
DIMINEAȚĂ -
1. SINTEZĂ – 1
2. SINTEZĂ – 3
3. SINTEZĂ – 4