E alertă la Administrația Bazinală Apele Române Dobrogea Litoral unde, în această dimineață, au fost confirmați pozitiv nouă angajați de la Compartimentul Financiar Contabil, respectiv Implementare Proiecte Europene și unul de la Secția de Gospodărire a Apelor Tulcea. Direcţia de Sănătate Publică Constanţa a început testarea altor angajați ai ABADL. De la începutul pandemiei, s-au efectuat, periodic, acțiuni de dezinfecție în cadrul clădirii, iar ieri, imediat după confirmarea noilor cazuri, s-a făcut o nouă dezinfecție. Directorul ABADL, Bogdan Bola, a solicitat Administrației Naționale Apele Române să aprobe ca o treime dintre cei 220 de angajați să lucreze de acasă. Acesta a precizat că infecția a fost transmisă, cel mai probabil, de contacți din afara unității.