289 de persoane sunt acum internate în spitalele suport COVID din judeţul nostru, cu 20 mai multe faţă de ziua precedentă. Potrivit Prefecturii, 267 de pacienţi sunt din Constanţa, iar ceilalţi provin din alte judeţe. De la debutul epidemiei, 931 constănţeni au fost confirmaţi pozitiv cu coronavirus, iar 31 dintre ei au decedat. Pe de altă parte, peste 600 dintre pacienţii care au primit tratament în unităţile medicale din judeţul nostru s-au vindecat. Cetățenii sunt sfătuiţi să respecte în continuare normele de distanțare socială, să poarte masca de protecție și să mențină o igienă corespunzătoare a mâinilor.