50 de persoane infectate cu noul coronavirus sunt internate acum la Constanţa, dintre care 23 din județele Tulcea și Ialomița. Potrivit Prefecturii, 249 de pacienţi s-au vindecat şi au fost externaţi, iar 16 au murit. Ultimul deces a fost raportat astăzi. Este vorba despre o femeie în vârstă de 84 de ani, diagnosticată pe data de 16 martie. Până în acest moment, 265 de constănţeni au fost confirmaţi pozitiv cu SARS Cov 2. În centrele de carantinare din judeţul nostru sunt acum 257 de persoane, iar alte 1.577 se află în izolare. Numărul celor monitorizaţi la domiciliu s-a dublat săptămâna aceasta, după ce în weekend ul care a trecut zeci de mii de români au intrat în ţară pe la vama Nădlac.