Ministrul Sănătăţii a dispus măsuri imediate, după controlul inopinat efectuat, noaptea trecută, la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Constanţa. Sorina Pintea a fost însoţită de preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Ţuţuianu, şi a ajuns în unitatea sanitară în jurul orei 23.00 prin zona urgenţelor, după care a vizitat mai multe secţii, declarându-se nemulţumită de ce a găsit la Neurologie. Ministrul a afirmat că la intrarea în secţie nu există dezinfectanţi, în saloane şi în sălile de tratament nu erau prosoape de hârtie, pardoseala era mizerabilă, iar un suport pentru perfuzie era necurăţat şi prezenta pete de sânge. Sorina Pintea a precizat că a cerut schimbarea asistentului şef de la Neurologie. De asemenea, ea a fost nemulţumită şi de activitatea angajaţilor din Unitatea de Primiri Urgenţe, în special, de relaţia cu aparţinătorii pacienţilor. Pintea s-a arătat îngrijorată şi despre situaţia din această vară, când unitatea va fi şi mai aglomerată, precizând că până la începerea sezonului estival vor trebui găsite soluţii în acest sens. La rândul său, preşedintele CJC, Horia Ţuţuianu, a solicitat demisia asistentei şefe de la secţia de Neurologie şi a asistentei de la Triaj din UPU. De asemenea, el a fost nemulţumit şi de faptul că managerul unităţii medicale, Cătălin Grasa, nu a fost prezent la acest control, deşi, fusese anunţat. La finalul verificărilor şi-a făcut apariţia şi managerul Spitalului care a fost informat, pe scurt, de ministrul Sănătăţii despre neregulile găsite în Spital.