Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, continuă verificările în teritoriu. Acesta se află, astăzi, în județul Constanța, unde a vizitat deja Spitalul de Boli Infecțioase, dar va verifica și spațiile de carantină, precum şi Spitalul Clinic Județean de Urgenţă Constanța - a anunţat Grupul de Comunicare Strategică. Ministrul discută la fața locului cu autoritățile locale administrative, dar mai ales cu personalul din unităţile sanitare implicat direct în actul medical, despre proceduri și respectarea lor. De asemenea, sunt verificate circuitele, stocul de echipamente și medicamente, realizându-se o analiză a nevoilor pentru a se putea interveni operativ pentru limitarea oricăror riscuri. Vă reamintim, aseară, ministrul Sănătăţii declara că două orașe din România, respectiv Constanţa şi Braşov ar putea deveni, în foarte scurt timp, focare de coronavirus, după ce mai multe cadre medicale au fost afectate de SARS Cov 2. Totodată, ministrul Nelu Tătaru, preciza că există o foarte mare probabilitate de extindere și la populație, având în vedere afluxul de persoane care vor veni în ţară în perioada următoare. Ultima raportare a Institutului Naţional de Sănăate Publică în ceea ce priveşte infectarea cadrelor medicale nu menţionează, însă, niciun caz în Braşov şi doar unul în judeţul Constanţa.
Ministrul Sanatatii la Constanta
- Written by Sebastian Ghinea
- Category: Sanatate