Federația „Solidaritatea Sanitară” solicită Guvernului asigurarea gratuită a locurilor de cazare pentru tot personalul din spitalele desemnate să trateze pacienți contaminați cu COVID-19 sau din secțiile spitalelor în care au fost confirmate cazuri de coronavirus. Pentru a veni în sprijinul lucrătorilor din sănătate și al familiilor acestora, reprezentanţii federaţiei solicită ca Ministerul Sănătății, respectiv Guvernul, să evalueze existența centrelor de cazare din proximitatea spitalelor sau din localitățile respective şi să asigure cazarea gratuită a personalului medical. Solicitarea Federației ”Solidaritatea Sanitară” vine în urma unor sesizări pe care le-au adresat cadrele medicale, îngrijorate de soarta propriilor familii, în condițiile în care au intrat în contact cu pacienți suspecți sau confirmați de contaminare cu COVID-19. Cazarea personalului ar trebui pusă în practică la solicitarea salariatului.