S-a confirmat a cincea îmbolnăvire cu coronavirus în România. Este vorba despre un copil de 16 ani din Timişoara, nepotul băîrbatului diagnosticat ieri cu COVID 19. Acesta va fi transportat la spital. La Constanţa, până acum, nu s-a înregistrat nicio îmbolnăvire şi nicio persoană nu se mai află în carantină instituţionalizată Declaraţia a fost făcută de prefectul, George Niculescu. El spune că testele efectuate în cazul celor 5 persoane care se aflau în carantină au ieşit negative şi în prezent acestea sunt izolate la domiciliu. În schimb, a crescut la 232 numărul persoanelor monitorizate acasă.