Peste 1.200 de pacienţi au fost investigaţi şi trataţi la Spitalul Judeţean Constanţa în ajun şi în primele două zile de Crăciun. Potrivit purtătorului de cuvânt al unităţii medicale, Crina Kibedi, peste 800 de adulţi şi aproape 400 de copii au ajuns la Unitatea de Primiri Urgenţe. Dintre aceştia, aproximativ 150 au fost pacienţi cu risc vital imediat sau cu risc de agravare rapidă şi au fost repartizaţi pe codurile roşu şi galben. In urma investigațiilor de specialitate, în toate cele 3 zile de referinta, peste 300 de persoane au avut nevoie de spitalizare. Crina Kibedi mai spune că cea mai aglomerata zi a fost 26 decembrie, cu peste 450 de pacienti în 24 de ore, iar în primele două zile de Crăciun, in maternitatea Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Constanta, au fost aduşi pe lume 27 de copii.