Clinica de Chirugie și Ortopedie Pediatrică din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Constanța se va numi Constantin Tica. Propunerea este făcută de managerul unității sanitare, Cătălin Grasa, care dorește să îl păstreze în memoria pacienților și angajaților din Spital pe medicul Tica, decedat la sfârșitul săptămânii trecute. Acesta a realizat mii de intervenții chirurgicale de-a lungul timpului și era foarte dedicat meseriei pe care a ales-o. Managerul, Cătălin Grasa, ne-a declarat că a făcut o nouă achiziție de curând, iar secția de Chirurgie și Ortopedie Pediatrică va fi dotată cu un laparoscop, astfel încât, să poată fi efectuate operații minim invazive și la copii.