Ministrul Sanatatii Sorina Pintea si vicepremierul şi Ministru al Dezvoltării Daniel Suciu au participat astăzi la inaugurarea proiectului privind executarea de reparatii capitale, cladiri, extindere şi dotari cu echipamente noi la secţia neuro-psiho-motorie a copiilor din cadrul Sanatoriului Balnear şi de Recuperare Techirghiol. Managerul unitatii spitalicesti, Elena Almăşan, a declarat că banii au fost alocati de către Ministerul Dezvoltarii Regionale. Proiectul are o durata de executie a lucrarilor de 18 luni si consta in reamenajarea celor 8 cladiri care sunt foarte vechi, iar valoarea acestuia este de 27 de milioane de lei cu tot cu tva. La eveniment au participat prefectul judetului, Dan Jeacă, primarul orasului Techirghiol, dar si presedintele CJC Constanţa Horia Ţutuianu. Reprezentantii administratiei locale Techirghiol au susţinut că avizul de autorizare a începerii lucrarilor de reabilitare va fi emis in cateva zile. La randul sau, Ministrul Sanatatii Sorina Pintea a precizat că bugetul din acest an alocat investiţiilor din sanatate depăşeşte 1 miliard de lei, fiind mai mare fata de anul trecut, cand au fost alocate 193 de milioane lei. Aceasta a declarat ca stie ca sunt nevoi si probleme in sectorul de recuperare pediatrica, de aceea o mare parte din buget va fi redirectionată catre pediatrie.