Spitalul Clinic de Boli Infecțioase din Constanța este supraaglomerat în ultima perioadă de pacienți internați cu hepatita A . Managerul unității spitalicești Stela Halichidis a declarat postului nostru că nu s-a mai confruntat de foarte mult timp cu un număr mare de bolnavi și că în fiecare zi apar cazuri noi atât în rândul copiilor, cât și în cel al adulților. Ea a precizat că spitalul face cu greu față numărului mare de internări cu această afecțiune.