.Reprezentanții Centrului Regional de Transfuzii Sanguine Constanța fac apel la persoanele cu o stare bună de sănătate să vină să doneze, în special cele care au mai donat anul acesta. Din sângele acestora pot fi preparate concentrate trombocitare esențiale pentru pacienții din oncologie și hematologie.Este nevoie de donatori din toate grupele, în special de A pozitiv și negativ și 0 negativ, pentru care solicitările din partea unităților sanitare se mențin ridicate.Săptămâna aceasta, donatorii sunt așteptați la CRTS Constanța, de luni până joi, în intervalul orar  07.30 – 13.30. Vineri, 15 august, Centrul va fi închis.