Direcția de Sănătate Publică din Constanța va desfășura în mod constant în perioada sezonului estival acțiuni de control igienico - sanitar în unități de turism și tabere, hoteluri și unități de alimentație publică. Pe lângă cei 14 inspectori sanitari ai Serviciului de Control în Sănătate Publică din Constanța vor fi detașați pe litoral alți 23 inspectori în perioada 16 iunie – 07 septembrie. Se vor verifica condițiile igienico-sanitare, existența spațiilor frigorifice, a materialelor de curățenie și a substanțelor biocide și calitatea apei de îmbăiere.